Tikun Leil Şavuot -29 mai 2009

Din cântec s-a întrupat iudaismul

Atunci când eşti izolat şi nu ai cu cine să-ţi petreci sărbătorile sau când eşti vesel şi cuvintele nu te ajută să-ţi exprimi sentimentele sau barierele lingvistice te împiedică să comunici tot ceea ce ai dori, ce faci? Cânţi. Încet. În gând. Cu voce puternică, alături de ceilalţi, oameni pe care îi cunoşti mai mult sau mai puţin, dar cu care ai un limbaj comun şi împărtăşeşti povestea cântecului. În idiş, în ivrit. Oriunde te-ai afla, cântecele te ajută să comunici, să afirmi apartenenţa la o comunitate, dincolo de limitele naţionale, lingvistice şi de vârstă.

Şef rabinul României, Eminenţa sa Moses Rosen (Hasefer, 1992) spunea că „din cântec s-a întrupat iudaismul”. De la cântecul de eliberare al lui Moşe „cântecul ne-a însoţit de-a lungul drumului prin istorie. Nicicând nu ne-am limitat la proza vieţii, ci întotdeauna ne-am înaripat sufletul cu poezia ei” .

IMGP1935 În acest spirit, Cancelaria Rabinică a FCER a iniţiat un program în premieră – o seara de cântece evreieşti, pe 12 martie a.c., la o zi după Purim – sărbătoare a supravieţuirii – la Sinagoga Mare din Adamache, program ce a reunit timp de 4 ore, până seara târziu, peste 40 de membri ai comunităţii, de la preşcolari la „vârsta de aur”. Fiecare cu cântecul său, învăţat la corul comunităţii în perioada de glorie, acasă, la sinagogă, oriunde au existat alţi evrei dornici să împărtăşească altora bucuria de a fi. Au fost cântece vechi sau mai noi, în idiş şi ivrit, care au întors timpul în vremurile pe care mulţi nu le-au trăit, dar în care ştim că vocea noastră era puternică şi la unson şi transmitea mesajul puternic al identităţii unei comunităţi. Ştim, deşi nu am trăit, pentru că altfel nu am fi putut supravieţui. Şi ne-a făcut să visăm puţin la viitorul pe care l-am dori pentru noi şi copiii noştri. Ar trebui să avem cât mai multe asemenea seri, dar şi cât mai multe materiale care să fixeze această memorie: CD-uri, înregistrări, colecţii de texte ale cântecelor.

Ana Weissz

IMGP1939

Seminarul de Iudaism şi Istoria Evreilor… reloaded!!!

Ei bine, după o pauză forţată de un an, Seminarul se întoarce! Şi nu oricum, ci la ceas aniversar, căci se împlinesc 10 ani de când a debutat.

Au trecut 10 ani, 10 ani în care am realizat multe, în care ne-am bucurat împreună, dar ne-am şi întristat, în care am crescut, deopotrivă organizatori, dar şi participanţi. Unii sunt acum prin alte zări, unii s-au mai îndepărtat de ce înseamnă iudaismul şi educaţia iudaică, iar alţii s-au apropiat şi mai mult.

Dar vreau să cred că pentru toţi, indiferent unde şi în ce fel ne-a purtat viaţa în aceşti 10 ani,  acele zile de şcoală de vară, în care ne apropiam, în care cream o mică comunitate de studiu dar şi de voie bună, de bucurii şi de tristeţi, de tradiţii şi de banal cotidian, în care se legau prietenii de-o viaţă, sau se iscau mici certuri ce durau până la masa de seară, pentru toţi există un colţ în memorie pentru acele clipe, pentru toţi există un folder cu fotografii, pentru toţi există o hamsă lucrată împreuna cu prietenii, acolo, in curtea de la Cristian.

Au trecut 10 ani. 10 ani de educaţie iudaică, 10 ani de de descoperire şi re-descoperire a evreului din noi. 10 ani de dialog (SIHa) despre cum poţi să fi evreu în ziua de azi, în Diaspora sau în Israel, despre istoria noastră, mai veche sau mai nouă, despre valori şi chiar şi despre sufletele noastre.

10 ani în care, descoperind iudaismul, ne-am descoperit pe noi înşine, dar şi pe cei de lângă noi, rădăcinile noastre, puterea noastră.

10 ani în care vara nu era vară dacă nu ne revedeam, dacă nu celebram măcar un Şabat acolo, dacă nu împleteam învăţătura cu jocul, ivritul cu cântecele, dacă nu ne îngemănam gândurile şi inimile…

Vă aduceţi aminte? Vă aduceţi aminte de dimineţile în care ne trezeam cu toţii, parcă mereu mai devreme, mult prea devreme? De focurile de tabără cu cîntece, cu jocuri, cu concursuri? De serile cu poveşti, cu farse, cu dansuri? De excursiile din care ne întorceam uzi, obosiţi, însetaţi dar fericiţi, îngrămădindu-ne la coadă la cele 3 duşuri? De zilele caniculare sau ploiase, în care nici nu simţeam cum trece timpul, petrecut cu discuţii, cu workshopuri, cu hevruta, cu însăşi cunoaşterea?

10 ani, 10 ediţii, nici una la fel, dar creând un tot!

Pentru cei care le-au trăit, pentu cei care doar au auzit de ele, pentru cei care abia acum au aflat că ele au existat şi există din nou, pentru toţi cei care într-adevăr cred ca Merită să fim împreună…. vă aşteptăm să ne cunoaştem, să ne revedem, şi să demonstrăm încă o dată cât de adevărat, de viu, de real e logo-ul Seminarului:

Pentru înscriere, formularele necesare se găsesc aici (1) şi aici (2)

… de vorbă cu evreii

Bucureştiul cuprinde diversitatea Europei la ea

acasă. Români, germani, armeni, evrei, maghiari, turci, francezi, greci, rromi, bulgari,

italieni, aromâni şi mulţi alţii au dat formă

Bucureştiului de ieri şi de azi. Din martie le-am

rezervat câte o seară specială în care vor veni

cu tot ce au ei mai bun şi mai frumos de arătat.

Muzeul Ţăranului Român,

Federaţia
Comunităţilor Evreieşti din România

şi

Centropa

vă invită joi, 27 martie, de la 17:00,

în Sala Foaier şi apoi la Clubul Ţăranului, la

prima seară culturală din evenimentul

Povestea vecinilor, cuprins în proiectul

PUZZLE.

Vom sta DE VORBA CU… evreii care vin să ne

spună poveşti de viaţă, să ne arate fotografii

vechi şi crochiuri ale Tiei Peltz, să ne cânte şi să

ne trateze cu mâncăruri tradiţionale.

de_vorba-cu.jpg

 

Activităţile prezentate fac parte din proiectul PUZZLE, iniţiativă ce beneficiază de sprijinul financiar al Comisiei Europene (Directoratul General Educaţie şi Cultură – Anul European al Dialogului Intercultural 2008) şi al Ministerului Culturii şi Cultelor din România.

Proiectul PUZZLE este coordonat de Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene.

Informaţia conţinută în aceast comunicat din cadrul evenimentului promovat nu reflectă în mod necesar poziţia sau opinia Comisiei Europene cu privire la tema activităţilor.

Inteligenţa… resursă neregenerabilă!

Acum câteva zile, citind acest articol (şi vă recomand să-l citiţi, pentru a înţelege mai bine rândurile care urmează), mi-am readus aminte de câteva din lucrurile care ma fac uneori să mă întreb de ce, totuşi, nu plec pe alte meleaguri.

Despre ce este vorba? Este vorba despre modul în care aici, în România (o să vedeţi puţin mai încolo de ce am spus “în România”, şi nu “România”), se aplică politica de dezvoltare durabilă. Cei care vor fi citit mai întâi postul care a generat aceste rânduri îmi vor spune, probabil: “Ai înebunit? Ce legătură este între dezvoltarea durabilă şi copii care participă la olimpiade? Ce are baba cu bormaşina?!?”

Ei bine, are. Pentru că, citez, “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”, şi se referă la gestionarea pe termen lung a resurselor neregenerabile.

Şi una din aceste resurse, din punctul meu de vedere, este inteligenţa umană care, cum spunea cineva, uşor cinic, rămâne constantă în timp ce populaţia este în continuă creştere.

Iar aici, la noi, această resursă nu este gestionată deloc corespunzător! La nici un nivel!

Şcoala este acelaşi sistem rigid, încorsetat, trăind într-o eternă reformă care merge pe principiul “Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic!”. E drept, acum nu mai învăţăm după un singur manual, ci după 5-6… sau mai multe. E drept, acum nu mai scriem rezumate, ci compunem eseuri. Diferenţă de fond, însă… nici una. Istoria este, în continuare, doar o acumulare de date şi evenimente, nimic nu este privit ca un ansamblu… Îmi aduc aminte că, imediat după ’89, la liceul la care învăţam (clasa a 9-a… ehe…. ce vremuri ;-) ), a sosit o donaţie de manuale din Franţa. Ne-am putut alege fiecare câte 2-3. Şi acum mai am manualul de istorie şi geografie a Franţei, care era manual pentru doi ani de studiu. Era o carte veche, de prin anii ’70. Dar ce diferenţă. De acolo chiar înţelegeai evenimentele, cum evoluţia societăţii influenţează evenimentele istorice, sau invers. Cum geografia influenţează cursul istoriei. Era un manual de cultură şi civilizaţie. Pentru că degeaba memorăm anii şi locurile în care şi-a purtat Ştefan cel Mare bătăliile, dacă nu înţelegem de ce, atât în context intern, cât şi în peisajul social, cultural şi politic al lumii de atunci.

Memorăm… asta este ceea ce ne învaţă şcoala! Să memorăm! Să rezolvăm probleme pe baza unor formule! Să memorăm cât mai mult, să avem cât mai multe teme, să nu avem nici timpul, nici posibilitatea de a ne dezvolta creativitatea, de a crea conexiuni, legături. Să nu învăţăm să sesizăm interdependenţele între anatomie, fizica optică şi tablourile lui Monet. E suficient dacă ştim structura globului ocular, indicele de difracţie a aerului şi titlurile tablourilor.

Ar fi prea mare bătaia de cap, nu-i aşa? Mai bine s-i sufocăm cu teme, mai bine să nu le predăm suficient la ore, ca măcar la materiile de bac să aibă nevoie de meditaţii, mai bine să păstrăm un sistem anacronic de admitere. Nu, nu militez pentru admiterea pe bază de “dosar”. Doar mă uit la sistemele de admitere din ţări renumite pentru un înalt nivel universitar, şi care practică, admiterea în baza unui test naţional, care acoperă toată aria de cunoştinţe, şi mai ales de mod de gândire, ce se presupunea acumulat în timpul liceului.

Cât despre modul cum ne tratăm vârfurile (şi de aici a pornit ideea acestui post), aici e şi mai trist. Nu ştim să ni le capacităm, nu ştim să îi motivăm, inclusiv material. O să îmi spuneţi că nu are sens să premiem cine ştie ce finaliştii la faza naţională a olimpiadei de informatică de la clasele 5-8. Iar eu vă contrazic. Acei 20-30 de copii sunt acele vîrfuri ale generaţie lor, şi trebuie încurajaţi să continue, încă de atunci. Nu cu bani (care, uneori, mai bine ar lipsi de tot, decât să fie oferiţi ca sume ridicol de mici, şi într-un mod meschin). Cu câte un calculator, sau cu software specializat, sau cu un curs de programare… sau… sau… în funcţie de domeniul de excelenţă.

* * *

O să sar câteva etape şi o să mă refer acum la o altă situaţie aberantă. Există tineri care pleacă la diferite burse, în străinătate. Burse de masterat sau de doctorat. Şi, la unele din aceste burse, o condiţie de primire a bursei este ca ei să se întoarcă în ţară, şi să lucreze în serviciul public pentru un număr de ani, în anumite poziţii, de regulă de management. Poziţii din care, cu cunoştinţele dobândite “dincolo”, ar putea să impulsioneze această eternă tranziţie care tocmai şi-a serbat majoratul. Totodată, şi Statul român se obligă ca, la întoarcerea lui să-i încadreze pe respectivele funcţii. Logic… nimeni nu te şcoleşte cu mii, sau chiar zeci de mii de euro pe an, pentru ca la întoarcere să fi considerat numai bun de… funcţionar la ghişeu.

Ok…. ce se întâmplă însă în realitate? Tânărul nostru, după 2-3 ani de studiu, îmbinat cu practică, se întoarce. Dar ajuns acasa constată un lucru cel puţin straniu… posturile pe care statul român a semnat că le va crea atunci când a fost de acord cu bursa… ori nu exista, ori sunt prea puţine, şi ocupate de persoane…. cu alte calificări. Aşa că, ce se întâmplă? Eroul nostru se întoarce de obicei în ţara unde şi-a făcut studiile, şi se angajează la una din firmele sau instituţiile unde şi-a făcut stagiile de practică. Acolo el este considerat suficient de bun… la noi…. mai puţin.

*Notă: bursele respective nu sunt oferite de statul român, ci de instituţii sau fundaţii de “acolo”. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem noi este să le oferim locul de muncă corespunzător.

***

Un alt capitol, sau, mai precis, o serie de întrebări.

Aţi numărat vreodată câte filiale noi de bănci se deschid în fiecare an? Aţi văzut că cel mai rar la un an şi jumătate sediile respective se renovează? Aţi văzut ce paletă variată de credite ne oferă? Aproape orice tip de credit există… mai puţin unul… dar… ciudat….un credit pe care, la ei acasă (fie în Germania, Austria, Franţa sau mai ştiu eu unde), sau chiar şi în multe alte părţi îl oferă. Creditul pentru studii. Cu dobânzi mici. Foarte mici. Cu termene de graţie… Interesant, nu-i aşa? E drept, de multe ori în aceste tipuri de credit este implicat şi statul, dar nu obligatoriu. Oricum, la noi nu este… e mai rentabil să construieşti un complex de vile pentru tineri de până la 60 de ani, pe post de locuinţe semi-sociale. Cine le ocupă…? ;-)

Alt exemplu: câte laboratoare de cercetare ale marilor firme farmaceutice, sau de chimie… sau…. orice… aţi văzut pe la noi? Sau câte firme care adoptă politica de a subvenţiona studiile unui tânăr, pornind încă din anul întâi de facultate există? Cu condiţia, desigur, ca după absolvire să lucreze la ei acelaşi număr de ani. (asta ar putea să facă şi statul, că tot se plânge de deficit de personal specializat)

***

Ar mai fi, din păcate, prea multe exemple de dat, prea multe întrebări de pus… Concluzia , din punctul meu de vedere cel puţin, este că ne batem joc de dezvoltarea durabilă a materiei prime primordială: materia cenuşie. Mai grav, aidoma unor ţări subdezvoltate, în loc să exportăm produsul finit, exportăm minereul brut. Profesorii culeg căpşuni în Spania!

Pagini noi

În secţiunile Iudaism 101 şi Midraşim / Legende puteţi citi aici, aici, aici şi aici.

Rezervatia Blogosferei (arie aproximativ protejata)

         Destinat celor care scriu sub zodia lui “Ce poti face cand nu ai ce face”!!!

Având în vedere răspândirea trolilor în blogosferă, precum şi înclinaţia mea naturală spre realizarea de fapte bune ;-) , am decis să le creez un mediu propice, o mică rezervaţie naturală.

Drept urmare, institui această pagină, destinată tuturor refulărilor, atacurilor, ironiilor nesărate, discutatului pe lângă subiect, vorbitului în afara paharului, filozofatului asupra inefabilităţii castraveţilor muraţi, precum şi a tuturor formelor de manifestare specifice unora din persoanele cu prea mult timp liber şi obstinaţie, dar cu prea puţin discernământ.

Această decizie a fost luată ca urmare a studierii siderate a sistemului evolutiv al trolilor, pe care îl puteţi admira în toată splendoarea sa aici

Orice mică donaţie de spaţiu virtual destinată prezervării şi studierii acestor specii este binevenită, iar dumneavoastră veţi fi menţionaţi la loc de onoare în blogroll :-)

Astfel lansez campania “Nu banaţi trolii! Şi ei sunt ai noştri!” :-P

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.