Şabatul

 

Şabatul în Tora

„Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a şasea. Astfel au fost săvârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.” Geneza I, 1.31-2.2

„Să păziţi Şabaturile Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.” Leviticul, 19.30

„Adu-ţi aminte de ziua de Şabat, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci tot lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeul tău: să nu faci vreo muncă în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcul Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Exodul, 20.8-11

„Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nici o muncă în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare şi braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă.” Deuteronomul, 5.12-14

„Să nu care cumva să nu ţineţi Şabaturile Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Şabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va profana, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Şabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Şabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Şabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ veşnic. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnit; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.”Exodul, 31.13-17

„Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Şabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea, să fie pedepsit cu moartea. Să nu aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua de Şabat.” Exodul, 35.2-3

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: Zilele în care să aveţi sărbători, acestea sunt zilele Mele cele sfinte. Şase zile să fie munca terminată; însă ziua a şaptea este Şabat, zi de odihnă solemnă, o adunare sfântă; să nu faci nici o muncă: este Şabatul lui Dumnezeu în toate casele voastre.” Leviticus XXIII 2-3

„Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi semănatului.” Exodul, 34-21

Citate despre Şabat

„Pentru mine, cel mai grozav lucru în legătură cu Şabatul este că nu pot să folosesc telefonul.” – un rabin care explică înţelesul Şabatului.

„O zi pe săptămână încetăm să ne mai amestecăm în lumea lui Dumnezeu, în creaţia Lui. Spunem „lăsaţi-o în pace.” – Educator care explică aspectele de mediu implicate în Şabat.

„Am în trezoreria mea un dar preţios, îi spuse Dumnezeu lui Moise. Numele lui este Şabatş du-te şi spune poporului lui Israel că vreau să li-l fac cadou.”(Talmud Sabbath 10b)

„Şabatul i-a ţinut pe evrei mai mult decât au ţinut evreii Şabatul.” – Ahad Ha’am, cunoscut autor evreu zionist.

Introducere

Şabatul e o zi speciala a săptămânii care prezintă multe lucruri deosebite. Într-un cămin evreiesc care trăieşte într-o comunitate evreiască, în această zi se întâmplă multe lucruri care nu se întâmplă de obicei în timpul săptămânii. La masă este vin şi mâncare, se cântă şi se dansează, există rugăciuni şi ritualuri speciale, oamenii se odihnesc, studiază şi bineînţeles, există şi restricţii. Toate acestea, însă, fac parte din unitatea reprezentată de experienţa Şabatului. Şi toate acestea ne îndreaptă înspre un singur scop. „Şabatul,” după părerea rabinului Irving Greenberg, „este încercarea de a crea cel puţin temporar o lume perfectă şi armonioasă în care Dumnezeu este recunoscut ca fiind creatorul şi binefăcătorul, o lume cum nu s-a mai văzut de la grădina Edenului încoace şi nici nu se va mai vedea până la venirea lui Mesia.”

Într-adevăr, mulţi ar pretinde că singurul mod de a învăţa cum trebuie despre Şabat este să ai experienţa unui Şabat. Şabatul nu este ceva ce poate fi înţeles ca o noţiune conceptuală, trebuie să fie trăit şi practicat înainte să fie înţeles pe deplin. Din acest motiv, orice este predat în clasă este imperfect în sine. Putem umple golul de cunoştinţe, dar, de fapt, Şabatul îşi are locul în casă, nu în clasă. Deci, ca parte integrantă a lecţiilor despre Şabat, voi madrichii veţi avea sarcina dificilă de a le oferi studenţilor voştri o „experienţă de Şabat” şi să creaţi o atmosferă în care să trăiască Şabatul ca acasă.

Sursele Şabatului

Şabatul îşi are originea în creaţia lumii. Biblia înregistrează că Dumnezeu a făcut lumea în şase zile şi că s-a oprit din creaţie în cea de-a şaptea zi, pe care a făcut-o pentru totdeauna zi de odihnă. Respectarea Şabatului este una dintre primele porunci date poporului evreu, este repetată în Cele Zece Porunci, precum şi în multe alte locuri. În Biblie se dau două motive pentru existenţa lui. În primul rând, deoarece Dumnezeu s-a abţinut de la muncă în ziua a şaptea, iar în al doilea rând, ca o amintire a exodului din Egipt .

Există multe explicaţii ale acestor motive. Un motiv de bază este rolul poporului evreu de a răspândi în lume cunoştinţele despre existenţa lui Dumnezeu. Când a apărut pentru prima oară iudaismul, noţiunea existenţei unui singur Dumnezeu era în întregime nouă. Aproape toţi ceilalţi adorau mai mulţi zei. Prin respectarea Şabatului şi a restricţiilor acestuia, care au ca scop evitarea activităţilor creative şi a controlului asupra creaţiei lui Dumnezeu care este mediul nostru de viaţă, noi spunem nu. Noi afirmăm că Dumnezeu, unicul Dumnezeu, a creat singur lumea şi menţine controlul asupra ei, aşa cum ne arată miracolele făcute de Dumnezeu în timpul exodului din Egipt. Spunem „nu este creaţia noastră, ci a lui Dumnezeu.” De aceea Şabatul este o amintire a creaţiei lumii de către Dumnezeu şi a exodului din Egipt. Nu facem decât să recunoaştem şi să-i înştiinţăm pe toţi că Dumnezeu este cel care a creat lumea. Mai jos vom discuta interdicţiile în sine şi cum se leagă de acest concept.

A face o lume perfectă şi Şabatul ca „o ocazie de a gusta din lumea care vine”

Mai sus ne-am referit la Şabat ca la un pas spre perfecţiune, înspre lumea perfectă pe care o aşteaptă evreii odată cu venirea lui Mesia. Într-adevăr ne referim la Şabat ca fiind „Meeyn Olam Haba” sau „gustul lumii care va veni.” Pentru a înţelege acest lucru trebuie mai întâi să evaluăm ce înseamnă munca pentru noi şi de ce iudaismul consideră că munca este atât de importantă în această lume.

Munca pe care o facem în timpul săptămânii are în esenţa ei un aspect de sfinţenie. Iudaismul are ca principiu faptul că oamenii trebuie sa muncească pentru a face lumea un loc mai bun. Vieţile noastre trebuie să fie dedicate imbunătăţirii lumii şi slujbele noastre ar trebui să fie axate pe acest lucru. Acest concept se numeşte Tikun Olam sau îmbunătăţirea lumii. Deci, de exemplu, dacă avem slujbe unde creem produsele, infrastructura sau ideile care vor ajuta la îmbunătăţirea lumii sau vor crea posibilitatea realizării acestui lucru, este considerată o muncă sfântă deoarece contribuie la Tikun Olam, la imbunătăţirea lucrurilor şi la împlinirea rolului nostru în lume. A fi doctor, arhitect sau chiar gunoier, toate au în ele un aspect de sfinţenie pentru că pot fi folosite în scopuri bune (gunoierul ajută la împiedicarea împrăştierii bolilor, doctorul ajută la vindecarea oamenilor). Într-adevăr, muncile care sunt interzise de Şabat sunt clasificate în concordanţă cu cele 39 de activităţi care aveau loc în Templu. Aşa cum aceea era considerată muncă sfântă, aşa şi acestea sunt activităţi sfinte.

Totuşi, maiestria şi productivitatea pe care le celebrează Torah conţin şi o potenţială forţă malefică. Puterea poate duce la abuzarea de natură. De exemplu, străduindu-ne să creăm o sursă mai bună de energie care va ajuta omenirea în atât de multe feluri, se poate să creem o nouă sursă de poluare care să distrugă lumea. Producţia poate duce la alienare, atunci când persoana care desfăşoară o anumită activitate devine mai puţin importantă decât munca pe care o face, iar aceasta începe şi ea să simtă că, în afara rolului său de producător, este neimportant. Ambele pot duce la idolatrizarea banilor şi a sclaviei în faţa muncii: Natura poate deveni pur şi simplu un obiect care să fie manipulat şi folosit. Astfel, oamenii încep să considere mediul ca fiind ceva de la sine înţeles şi să polueze şi să distrugă lumea.

Restricţiile Şabatului nu sunt faţă de muncă aşa cum o definim noi: o activitate care implică efort. Activităţile care ne sunt interzise sunt cele care implică folosirea sau manipularea creaţiei lui Dumnezeu, aşa cum va fi explicat mai jos. De Şabat nu ne atingem de creaţie. O lasăm aşa cum e şi recunoaştem maiestatea lumii lui Dumnezeu şi punem înapoi la locul lor banii şi bogăţia. Recunoaştem că natura şi mediul nu trebuie sacrificate de dragul productivităţii. Aşa cum spunea rabinul citat mai sus „o lăsăm în pace.”

În mod asemănător, faptul că ne abţinem de la aceste activităţi împiedică alienarea prin recunoaşterea faptului că munca sau creaţia unui produs nu este regina supremă. Mai degrabă individul, persoana, este ridicată deasupra maşinii, deasupra profitului; oamenii sunt mult mai importanţi decât banii. Şabatul ne propune să ne schimbăm accentul pe sfinţenia fiinţei umane ca fiinţă umană, nu ca mână de lucru. Într-adevăr, de Şabat ca şi în lumea perfectă care va veni, toţi devenim egali. Se elimină diferenţele de statut social, pentru că banii şi bunurile lumeşti îşi pierd valoarea. Chiar şi animalele trebuie să se odihnească de Şabat.

De aceea ne încetăm munca. Încetăm absolut tot. Încetăm să mai fim sclavii termenelor de execuţie, ai responsabilităţilor noastre, ai banilor şi ai şefilor noştri. Ne concentrăm asupra spectelor umane ale lumii: asupra familiei, spiritualităţii, a meselor bogate cu mâncare bună, a somnului de după-amiază şi a plimbărilor. În acest sens putem înţelege unul din citatele de mai sus „Cel mai grozav lucru în legătură cu Şabatul este că nu pot să răspund la telefon.” Lumea din exterior, lumea plină de obligaţii, de programe, de angajamente şi de calendare, nu ne poate atinge. Ce are exodul de-a face cu odihna din ziua a şaptea? Exodul a adus atât o eliberare fizică, cât şi una spirituală. Asta se întâmplă şi cu Şabatul.

Abraham Joshua Heschel, un faimos teolog al secolului 20 a numit Şabatul „o insulă în timp.” De Şabat, spuse el, ni se spune să ne eliberăm de lucruri. Ni se dă o zi a armoniei şi a păcii cu natura, între oameni şi în noi înşine. De Şabat ni se cere să nu schimbăm lumea, ci să ne bucurăm de ea aşa cum e. Nu este surprinzător faptul că primul lucru care a fost numit „sfânt” a fost Şabatul. De Şabat ne bucurăm de pacea şi liniştea acestei zile. Ne relaxăm şi ne lăsăm gândurile să zboare către lucrurile cu adevărat importante în viaţă cum ar fi familia, natura, a-i ajuta pe ceilalţi etc. De Şabat ne purtăm ca şi cum lumea ar fi atins deja starea de perfecţiune şi liniştea pe care o aduce această idee este un preambul la liniştea lumii ce va veni.

Astfel, Şabatul are două scopuri. Este mărturie a creaţiei lui Dumnezeu şi este o zi în care noi ne relaxăm şi încercăm să menţinem atmosfera perfectă în care ne străduim să aducem lumea în timpul săptămânii. De aceea Şabatul este o sărbătoare pe care o împărţim cu Dumnezeu, pe care o înfrumuseţăm pentru Dumnezeu şi pentru noi. Pentru a face acest lucru nu îl tratăm în mod special doar din punct de vedere spiritual, ci şi din punct de vedere fizic. Se fac mese festive. Se poartă hainele cele mai bune şi se foloseşte cea mai bună veselă. Oamenii dorm după-amiaza şi se bucră de compania celorlalţi.

Latura etică

Şabatul adaugă săptămânii şi o latură etică. Torah subliniază faptul că cei slabi, cei săraci, sclavii şi chiar animalele trebuie să fie lăsate să se odihnească de Şabat. Şabatul se extinde către ceilalţi prin a împărţi cu ceilalţi şi prin dărurire. Un obicei care se practică înainte de Şabat este de a da bani în scopuri caritabile (tzedakah). Hachnasat Orchim sau ospitalitatea faţă de musafirii care altfel nu ar avea o masă potrivită de Şabat este considerată o mitzvah foarte specială. Cu fiecare ocazie când Torah dăruieşte câte o sărbătoare poporului evreu, cum ar fi Pesachul sau Shavuot, se dau de asemenea indicaţii ca aceasta să fie serbată cu „poporul său,” cu văduvele, cu orfanii, cu străinii, cu săracii. (Vezi Deuteronomul XIV. 22 – XVI). În multe sinagogi şi comunităţi din jurul lumii, mai există încă oameni care caută musafirii sau străinii care s-ar putea să nu aibă unde să stea sau să mănâne de Şabat, iar apoi îi invită acasă la ei. Chiar şi autorul acestui text a fost în mai multe rânduri beneficiarul acestei plăcute ospitalităţi.

Comunitatea

După cum ar trebui să vă fie clar, iudaismul pune mare accent pe importanţa sinelui, a grijii pentru acesta, pentru maturizarea şi creativitatea lui. Comunitatea şi locul unui individ în ea sunt la fel de importante. Hillel, unul dintre cei mai faimoşi savanţi talmudici surprinde perfect esenţa acestei dicotomii atunci câmd ne învaţă „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine? Dar atunci când sunt [numai] pentru mine, ce sunt?”

De Şabat, sinele se îndreaptă către comunitate. Anumite ceremonii religioase esenţiale, inclusiv citirea din Torah, nu pot avea loc decât în prezenţa unui minyan (un cvorum de zece), cerinţa minimă pentru a forma o comunitate după legea iudaică. Evreii care poate nu se duc la serviciile religioase în timpul săptămânii sunt atraşi de sinagogă, unul dintre punctele centrale ale comunităţii evreieşti, pentru a fi impreună cu ceilalţi în această zi sfântă şi pentru a-şi restabili locul în mijlocul unor oameni uniţi de aceleaşi scopuri şi credinţe care se găsesc în sine. O componentă esenţială a serviciului de dimineaţă este citirea Torei. Parada care însoţeşte scoaterea ei din arcă şi dăruirea ei oamenilor, precum şi citirea publică din ea este o mini-reînscenare a dăruirii Torei la muntele Sinai. Astfel, aşa cum Şabatul ne leagă unul de altul în prezent, ne leagă de asemenea de tradiţia de 3500 de ani a tuturor celor care au respectat această zi specială în trecut şi de toţi cei care o vor respecta în viitor.

Încălcarea Şabatului pentru a salva o viaţă

După cum am văzut, din moment ce Şabatul este investit cu rolul atot-important de a menţine trupul şi sufletul poporului evreu de-a lungul timpului, ne-am putea imagina că legea nu ar permite sub nici o formă o violare a acestuia. Într-adevăr, macabeii au discutat dacă este permis să protejezi Şabatul şi vieţile evreilor tocmai prin încălcarea Şabatului. Aceştia au hotărât că se poate şi astfel aflăm că „pikuach nefeş docheh Şabat,” primejdia de moarte, alungă Şabatul. Această lecţie a fost învăţată de către rabini din multiple surse din Talmud. Rabinul Jonathan a ajuns la această concluzie pe baza versetului din Exodul „Respectă-mi Şabatul pentru că este sfânt pentru tine” (Exodul 31:14). „Pentru tine” însemna dăruit „în mâinile tale, nu tu îi eşti dat.” Rabinul Simon a oferit un argument cantitativ. „Încălcaţi un Şabat pentru a salva o viaţă pentru ca persoana să poată trăi să respecte mai multe Şabaturi.” Prima explicaţie are lipsuri pentru că se poate într-un anumit sens că noi suntem aceia care ne dăruim Şabatului pentru că ne abandonăm „viaţa normală” în favoarea lui. Iar a doua pentru că poate fi interpretată ca şi cum totul ar fi în regulă dacă respecţi majoritatea Şabaturilor. Răspunsul general acceptat este dat de un rabin pe nume Shmuel (Samuel). Biblia spune (Leviticul 18:5) „Respectă-mi statutele şi legile pe care oamenii trebuie să le îndeplinească şi după care trebuie să trăiască.” „Să trăiască după ele,” spuse Shmuel „şi nu să moară din cauza lor.” Torah a fost dată pentru viaţă, ca un ajutor pentru o viaţă mai bună şi, în consecinţă, pentru a fi practicată de oameni vii.

Un Şabat tipic

În jurul orei 2 sau 3 vineri după-amiaza, evreii practicanţi pleacă de la birou pentru a începe pregătirile pentru Şabat. Atmosfera este asemănătoare cu aceea dată de pregătirile pentru sosirea unui oaspete special, mult iubit. Şabatul este o zi festivă şi plină de veselie şi noi o întâmpinăm la sosire: se face curat în casă, membrii familiei fac baie şi se îmbracă în haine de sărbătoare, se pun pe masă cele mai bune farfurii şi tacâmuri, se pregăteşte o masă festivă. În plus, orice lucru care nu poate fi făcut în timpul Şabatului trebuie pregătit dinainte; luminile şi aparatele trebuie reglate şi trebuie să se facă pregătiri pentru restul meselor.

Ca toate celelalte sărbători evreieşti, Şabatul începe la apus, pentru că în povestea creaţiei din capitolul 1 al Genezei se spune „Şi a fost seară şi apoi dimineaţă, o zi.” Din aceasta putem deduce că ziua începe seara, adică la apus. Se aprind lumânările de Şabat şi se recită o binecuvântare nu mai târziu de 18 minute înainte de apus. Bărbaţii şi femeile au aceleaşi obligaţii de îndeplinit, deşi de obicei femeia este cea care relizează acest ritual. Se aprind cel puţin două lumânări, reprezentând cele două moduri în care s-a referit Dumnezeu la Şabat în Cele Zece Porunci, care sunt repetate în Biblie de două ori: la prima menţionare a Celor Zece Porunci Dumnezeu spune „amintiţi-vă de el” (Zachor), la cea de-a doua menţionare: „respectaţi-l” (Shamor). Scopul lumânărilor este de a păstra „Şalom Bayit”, pace în casă: pentru a se ne asigura că de Şabat, când nu putem aprinde lumânări, este îndeajuns de multă lumină în casă. Apoi familia participă la serviciul religios de la sinagogă.

După sinagogă, familia se întoarce acasă pentru o cină festivă, dar lejeră. Înainte de masă, de obicei bărbatul (deşi femeia poate şi ea îndeplini această obligaţie) recită Kiduş, o rugăciune pe vin care sanctifică Şabatul. Apoi familia se ridică pentru a-şi spăla mâinile în mod ritual (turnându-şi apă în palmă cu o cană) înainte de a mânca pâine. Binecuvântarea care se spune de obicei când se mănâncă pâine se recită acum pe două challot, o pâine dulceagă cu ou, împletită. Apoi se mănâncă cina. Deşi nu sunt cerinţe sau obiceiuri în legătură cu ce se mănâncă, masa este de obicei compusă din alimente fierte sau gătite înce, din cauza interdicţiei de a găti de Şabat. (Sunt acceptate mâncărurile care sunt gătite aproape în întregime înainte de Şabat şi sunt apoi reîncălzite sau ţinute calde. ) Masa este de obicei însoţită de cântece, discuţii aprinse şi un Dvar Torah (discurs despre Torah), care are ca punct de plecare fragmentul din Torah citit în acea săptămână la sinagogă. Este şi momentul când familia se reuneşte şi fiecare povesteşte ce a făcut în timpul săptămânii şi pentru a petrece în sfârşit ceva timp împreună. Vă rugăm să consultaţi broşura Seder Oneg Şabat pentru mai multe detalii în legătură cu organizarea şi înţelesul mesei de Şabat de vineri seara.

După cină se recită birkat hamazon (binecuvântarea de după masă). Deşi acest lucru se face în fiecare zi, de Şabat se face într-o manieră foarte relaxată pe nişte melodii foarte vioaie. Până la final, se face aproape 9, dacă nu şi mai târziu. Familia are la dispoziţie o oră două pentru a se relaxa, iar apoi merge la culcare.

A doua zi dimineaţă serviciile la sinagogă încep în jurul orei 9 şi continuă până spre prânz. La sinagogă se citeşte fragmentul săptămânal din Torah. Cele Cinci Cărţi ale lui Moise au fost împărţite în fragmente. În fiecare an terminăm Torah de Simchat Torah după ce în timpul anului am trecut prin unul sau chiar două din aceste fragmente în fiecare săptămână. După rugăciuni, se spune kiduş din nou şi familia ia o nouă masă festivă şi relaxantă. O mâncare tipică pentru prânz este cholent, o tocană gătită foarte încet. Apoi se studiază Torah, se discută, se face o plimbare, se joacă dame sau alte jocuri relaxante. Nu e ceva neobişnuit să se doarmă după-amiaza.

În mod tradiţional se mai mănâncă o dată înainte de ieşirea Şabatului. Această masă este de obicei una uşoară, după-amiaza târziu. Şabatul se termină la căderea nopţii, când se pot vedea trei stele, aproximativ 40 de minute după apus. La finalul Şabatului, familia îndeplineşte un ritual numit Havdalah.

Havdalah

Havdalah este o ceremonie menită ca tranziţie de la lumea perfectă în care ne imaginăm că ne aflăm de Şabat înapoi la lumea de zi cu zi în care muncim. Ceremonia în sine menţine în suspensie forţele conflictuale ale idealului şi realului. Pentru a putea jongla cu visul şi cu realitatea, trebuie să tragem o linie foarte clară de demarcaţie. Acest lucru este realizat de Havdalah.

Havdalah începe cu consolarea. Pacea şi spiritualitatea Şabatului sunt lucruri de care vrem să ne agăţăm. De aceea afirmăm „Iată acesta este Dumnezeul salvării mele. Voi avea încredere şi nu îmi va fi frică.” Punctul culminant este un simbol al bucuriei din Cartea lui Ester „Pentru evrei a fost lumină şi veselie, bucurie…aşa să fie şi pentru noi!” În mod asemănător, aşa cum regretăm plecarea Şabatului, întâmpinăm venirea săptămânii aşa cum am întâmpinat şi Şabatul, cu un pahar de vin. Dificultăţile vieţii trebuie acceptate cu bucurie pentru că sunt indicaţii că suntem în viaţă. Numai cei morţi sunt în siguranţă faţă de grji şi pericole. Folosim vinul pentru a sfinţi săptămâna şi munca sfântă pe care o vom face de-a lungul ei, pentru o lume perfectă.

Apoi avem mirodeniile care trebuie să ne înalţe odată cu plecarea Şabatului, să ne împace cu acest lucru. Rabinii au afirmat că evreii primesc un suflet „în plus” de Şabat. Unii comentatori au spus că mirodeniile au rolul de a atrage sufletul înapoi în săptămâna care vine. Alţii, că ne înalţă sufletele şi ne aduc mângâiere pentru pierderea acestui suflet suplimentar.

A treia binecuvântare „care crează lumina focului” este aproape prima binecuvântare adevărată a săptămânii care începe. Lumânarea de Havdalah trebuie să aibă mai multe fitile pentru a produce o flacără puternică. Deşi ne-am abţinu de la muncă, reafirmăm acum importanţa ei în lume şi importanţa întoarcerii la ea.

Cea de-a patra binecuvântare este cea a separării. Binecuvântat este Dumnezeu „care separă ce este sfânt de ce este obişnuit, poporul său de celelalte naţiuni şi ziua a şaptea de celelalte şase zile de muncă.”

3 răspunsuri

  1. spunemi te rog ce cred evreii despre zilele de cratie.sint perioade mari de timp sau zile de 24 de ore

  2. Despre vârsta Pământului

    – împotriva creaţionismului ştiinţific fundamentalist –

    Titlu original: Şase argumente şi şapte zile

    (Investigator, nr. 3, noiembrie 1988)

    B M

    Sproul (1980) citează textual peste o sută de mituri diferite despre creaţie. De la povestirile triburilor africane şi ale indienilor americani până la textele hinduşilor, chinezilor, polinezienilor, japonezilor, etc. Peste 100 de relatări! Îi întreb pe adepţii creaţionismului ştiinţific: “De ce puneţi numai relatarea biblică despre creaţie împotriva ştiinţei moderne şi nu şi toate celelalte relatări?”

    Răspunsul la această întrebare – ca să-şi merite numele de „ştiinţific” – ar trebui să poată fi verificat prin observaţie sau experiment. Astfel acesta este primul argument al meu: De ce se limitează creaţionismul ştiinţific la o singură relatare despre creaţie?

    Adepţii creaţionismului ştiinţific susţin că planeta Pământ este tânără – în vârstă de numai 6.000 ani. Mulţi alţi comentatori biblici interpretează însă Biblia în aşa fel încât “pământul” poate fi mai vechi decât cele 7 zile din Geneza. O mare discuţie se desfăşoară în jurul verbului “era” din Geneza 1:2. Se afirmă că acesta poate fi redat cu “a devenit”. Textul ar suna în acest caz: “Pământul a devenit fără formă şi gol”. Aceasta ar implica un interval de timp între creaţia iniţială şi începutul celor 7 zile. Argumentele gramaticale pro şi contra lui “era” şi “a devenit” sunt complexe şi par (pentru mine) fără soluţie (Gadsby, 1985).

    Anonimul (1987) prezintă ceea ce ar putea fi un nou argument. El zice că oricine presupune că „pământul” din Geneza 1:1 înseamnă planeta Pământ cu uscatul, calotele glaciare, râurile şi oceanele ei, greşeşte. „Pământul” în Biblie nu include niciodată în sensul lui oceane. „Pământ” înseamnă „uscat” (Gen. 1:9). Geneza 1:1 ne spune deci că planeta Pământ avea la acel timp „pământ”, adică „uscat”. Cele câteva versete ulterioare ne prezintă apoi planeta acoperită cu apă. Aceasta sugerează că „pământul”, „uscatul” iniţial, nu doar „era”, ci de asemenea „a devenit” „fără formă şi gol”. Anonimul presupune că acel „uscat” antic era locuit şi a devenit „gol” sau lipsit de viaţă. Iov 38:8 ar putea fi un indiciu despre originea apei care a făcut „gol” pământul de odinioară. Astfel acesta este al doilea argument al meu – că Biblia sugerează că planeta este mai veche de începutul celor 7 zile.

    „Teoria intervalului” de timp între Geneza 1:1 şi 1:2 (şi probabil între 1:2 şi 1:3) implică moarte şi suferinţă în regnul animal cu mult înainte de viaţa lui Adam. Adepţii creaţionismului ştiinţific citează Romani 5:12: “Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Argumentul este că moartea a început cu Adam şi astfel nu putea exista nici un „interval” în Geneza 1:1-1:2 în care animalele să fi trăit şi să fi murit într-o lume anterioară omului. Cred însă că Romani 5 se referă în mod clar la intrarea morţii între oameni – nu între insecte, plante, etc.

    Adepţii creaţionismului ştiinţific citează apoi Romani 8:18-25 pentru a arăta că nu era moarte, distrugere sau corupţie înaintea de rebeliunea lui Adam:

    „De asemenea şi creaţia aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că însăşi creaţia va fi eliberată din robia, în libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu”.

    Nici chiar furnicile nu mureau la început, susţin adepţii creaţionismului ştiinţific (Ram, 1987). Romani 8 poate fi înţeles însă şi în alt fel. Spanner (1987) este de acord că “creaţia” din Romani 8 se referă la toată viaţa animală. El adaugă însă că „creaţia” a fost supusă „deşertăciunii”, adică morţii, chiar de la începutul ei înainte de „intervalul” din Geneza 1:1-1:2. Mecanismele biologice n-au fost substanţial diferite atunci de ceea ce vedem astăzi. O altă interpretare a lui Romani 8:18-25 este că „creaţia” din acel pasaj n-are nimic de-a face cu animalele. Atât Spanner cât şi adepţii creaţionismului ştiinţific interpretează greşit Romani 8. „Creaţia” din Romani 8 se referă la oameni şi societatea omenească. „A aştepta cu o dorinţă înfocată” este ceva tipic fiinţelor inteligente, şi nu furnicilor. Iar când textul spune că creaţia va obţine „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” ideea este de restul societăţii omeneşti în comparaţie cu creştinii care obţin mai întâi acea „libertate”. Al treilea argument al meu este deci că credinţa în existenţa morţii înainte de Adam şi de asemenea înainte de cele 7 zile este în concordanţă cu Biblia.

    Cât de lungă a fost fiecare din cele 7 zile? Geneza 1:9 spune: „Să se strângă la un loc apele…”. Curgerea apelor mii de kilometri de la centrul unui continent „la un loc” cere mai mult de 24 ore. Geneza 1:11 şi 1:24 spune: „Şi aşa a fost”. Ce a fost „aşa”? Aceasta: „Plante care fac sămânţă, pomi roditori care fac rod după specia lor… să se înmulţească şi păsările pe pământ”.

    Asemenea evenimente iau mai mult de 24 ore. Al patrulea argument al meu este că Geneza nu este împotriva zilelor „lungi”, nelimitate la 24 ore.

    Creaţionismul ştiinţific îşi imaginează un Potop (al lui Noe) global care a depozitat în 40 de zile întreaga coloană geologică de fosile despre care geologii învaţă că a fost depusă în decurs de 3 sau 4 miliarde de ani. Criticii evidenţiază că dacă a căzut suficientă apă pentru a ridica nivelul oceanului planetar cu mii de metri, energia eliberată ar fi ridicat temperatura atmosferei cu 3000 grade Celsius. În plus, mai este problema hranei animalelor după părăsirea corăbiei lui Noe. Ne aşteptăm ca tot uscatul să fi fost acoperit cu nămol şi sare după un asemenea potop. Mulţi credincioşi care acceptă Biblia cu seriozitate privesc ca urmare Potopul lui Noe ca pe cel mai mare dintre toate potopurile locale. Ploi tropicale torenţiale, asociate probabil cu cutremure şi valuri seismice în Oceanul Indian au dus la inundarea a suprafeţe întinse din Orientul Mijlociu (Spanner, 1987). Al cincilea argument al meu este că Potopul lui Noe a fost cel mai mare potop din experienţa umană, dar n-a fost atât de mare încât să acopere mulţii Himalaia. Rezultă că straturile fosile au puţină legătură cu Potopul lui Noe şi acestea pot constitui dovezi ale faptului că Pământul este mai vechi de 6.000 ani.

    Impacturile meteoritice implică de asemenea că pământul este mai vechi şi Potopul lui Noe local. În urmă cu 600 milioane de ani (după metodele de datare ştiinţifice) un meteorit cu diametrul de 4 km a creat un crater de peste 30 km diametru şi 3 km adâncime la Lake Acraman în Australia de Sud. Explozia a fost egală ca putere cu detonarea simultană a tuturor arsenalelor nucleare ale lumii. Mii de bolovani au fost aruncaţi la sute de kilometri şi pot fi găsiţi în Flinders Ranges (Childs, 1986).

    Dacă acesta şi alte impacturi meteoritice au avut loc înainte de Potopul lui Noe – presupunând că Potopul a fost atât de mare încât să creeze întreaga coloană de straturi geologice – ne-am aştepta ca dovezile impacturilor să fie măturate sau acoperite. Alternativa, dacă un impact asemenea celui de la Acraman s-a petrecut cu numai 4.000 de ani în urmă şi după Potopul lui Noe, atunci incendiile planetare şi furtunile cu viteze de mii de kilometri pe oră, urmate de efectul de „iarnă nucleară”, i-ar fi luat acestei planete mii de ani pentru refacere. Ar fi existat consemnări istorice. Faptele, însă, arată că urmele fizice ale impactului de la Acraman (şi ale altora) n-au fost şterse aşa cum ar fi fost cazul într-un potop mondial. Nici nu avem consemnări istorice care să descrie efectele unui asemenea impact. Această stare de fapt corespunde următorului scenariu:
    (1) Ultimul mare impact meteoritic s-a produs înainte să existe oameni (care să scrie despre el);
    (2) Potopul lui Noe n-a fost atât de mare încât să afecteze serios Australia.

    Un argument similar poate fi adus în legătură cu gheţarii din erele glaciare. Este clar că s-au format gheţari de mărimi continentale (John, 1979). Dacă aceştia au apărut înainte de Potopul lui Noe – şi dacă Potopul lui Noe a fost atât de mare încât să depoziteze toate formaţiunile geologice – toate dovezile erelor glaciare ar fi fost şterse. Alternativa, dacă Potopul lui Noe a fost global şi numai cu 4.500 de ani în urmă, şi erele glaciare au survenit după aceea, atunci nu a fost suficient timp să se formeze şi să se topească gheţarii continentali de gheaţă, să avanseze şi să se retragă de patru ori.

    Al şaselea argument al meu este deci: Impactul meteoriţilor şi erele glaciare implică o vârstă mult mai mare de 6000 de ani a Pământului, iar Potopul lui Noe a fost un mare potop local care a avut loc la mult timp după orice impact meteoritic major şi la mult timp după înaintările majore ale gheţarilor.

    Dacă numai unele din aceste şase puncte ale mele ar fi valabile, atunci creaţionismul ştiinţific trebuie, fie să-şi lărgească perspectiva, fie să înceteze să se mai numească „ştiinţific”.

  3. […] dand un clik in acest loc sau aici ca si extrem de multe alte locuri. ( vezi google) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: