Ciclul vieţii evreieşti

 

Fizic vorbind, fiecare zi e la fel. Soarele rasare; soarele apune. O monotonie a timpului. Totusi Iudaismul are legi, al caror scop principal este “sa scoata in evidenta“ anumite zile, anumite date, pentru ca spiritul sfant, Kedushah, sa-si faca aparitia in lumea noastra, si in viata noastra. Sa patrundem pe taramul sfant, inseamna sa ne ridicam deasupra fiintei, prin Spirit (prin emotie).

Evreii au un timp sfant, un loc sfant, si o legatura sfanta. Cum reusesc? Prin ritual, prin rugaciune, si prin bucurie. Fiecare eveniment al vietii este sarbatorit cu ajutorul acestor trei instrumente ale regasirii si sfintirii.

Miracolul nasterii

Ciclul vietii evreiesti incepe la nastere. Fara nici un ritual sau ceremonie solemna, orice copil nascut dintr-o mama evreica este evreu, si ramane asa pana la ultima sa suflare.

In primul capitol al Cartii Genezei, Dumnezeu ii porunceste omului “fiti roditori si va inmultiti.” Procreatia, astfel, este mitzvah – o porunca de la Dumnezeu. Este si o imitare a lui Dumnezeu, si astfel un act sfant. Cand un tata si o mama concep un copil impreuna, creeaza o noua fiinta si repeta actul creatiei. Si deoarece creatia este un act dumnezeiesc, evreii spun ca un copil are de fapt trei parinti: o mama, un tata si Dumnezeu.

Nasterea unui copil evreu este un timp al bucuriei pentru toti evreii, pentru ca fiecare copil evreu este o promisiune pentru poporul evreu. Natiunea evreiasca, care pune mare valoare pe invatatura iudaica si pe viata comunitara, a rezistat peste 3.000 de ani. Un copil evreu este garantia ca natiunea evreieasca va continua sa traiasca.

Primul eveniment real din ciclul vietii evreiesti este ceremonia care marcheaza acceptarea copilului nou-nascut in Congregatia lui Israel, poporul evreu. Pentru un baiat, este Brit Milah, circumcizia. Pentru o fata, este ceremonia primirii unui nume.

Brit Milah – Legamantul Circumciziei

Circumcizia este cel mai vechi ritual al iudaismului, care merge inapoi pana la Abraham. Patriarhul a primit instructiuni sa se circumcida la varsta de nouazeci si noua de ani, sa isi circumcida fiul de treisprezece ani Ishmael (Geneza 17:9-14 si 24-25), si, mai tarziu, sa il circumicida pe fiul sau Isaac cand acesta avea opt zile (Geneza 21:4). Ceremonia, care implica indepartarea preputului penisului, continua sa fie aplicata noilor-nascuti evrei de sex barbatesc la varsta de opt zile (Leviticul 12:3), si a fost de-a lungul a trei mii de ani semnul legamantului unui baiat evreu cu Dumnezeu. Din acest motiv ceremonia se numeste Brit Milah, legamantul circumciziei.

Conform Halakha este datoria fiecarui tata sa indeplineasca porunca Biblica a legamantului sangelui. De obicei, tatal incredinteaza aceasta misiune unui expert, numit Mohel, care trebuie sa fie un Evreu religios, cunoscator al legilor, si detaliilor acestei ceremonii, si in plus, bine pregatit in tehnicile avansate ale igienei chirurgicale.

Conform Legilor Mozaice, noile pracitici – in care un Doctor in Medicina sau un chirurg executa operatia, in timp ce un rabin care sta langa el rosteste binecuvantarile, – NU sunt valabile, ceea ce inseamna ca Bris’t-ul nu este caser, si deci nu are valoare. Asta, din cauza ca convertirea consta in operatia in sine, taierea imprejur, nu in rugaciuni. Legea Mozaica specifica ca rugaciunile rabinice NU valideaza o circumcizie improprie din punct de vedere religios.

Bris’t- ul se savarseste de mai mult de 2000 de ani, in cele mai vitrege imprejurari, chiar cu riscul de a infrunta moartea, ca pedeapsa a prohibitiilor antisemite. Dar Evreii cred ce este scris in Biblie: „Iar cel de parte barbateasca netaiat imprejur, care nu se va taia imprejur, in ziua a opta, sufletul acela se va starpi din poporul sau, caci a calcat legamantul meu.” (Facerea 17:14). Astfel incat ritualul legamantului vesnic, Bris’t Mileh, dintre Evrei si Dumnezeu continua si va continua pana la sfarsitul zilelor, spun Ortodocsii.

Bris’t –ul se savarseste in ziua a opta, chiar daca e Sabat (ziua de odihna) sau Yom Kippur. Ceremonia poate fii amanata, doar daca copilul este bolnav, slabit sau prematur, pana cand doctorul hotareste ca taierea imprejur nu mai prezinta vreun pericol pentru nou nascut.

Persoana care tine copilul in timpul ceremoniei se numeste Sandek, si are inca din vechime un rol onorific. In diverse comunitati Evreiesti exista si alte functii onorifice (ca obiceiuri).Este de preferat ca ceremonia sa aiba loc in prezenta unui Minyan, – 10 barbati, de peste 13 ani — daca imprejurarile o cer, Bris’t poate fi savarsit de Mohel, doar in prezenta tatalui.

Se obisnuieste, deasemenea, ca evenimentul sa fie sarbatorit printr-un ospat, numit Seudat Mitzvah.

Daca copilul este taiat imprejur inainte de opt zile, este totusi necesara o circumcizie simbolica, si luarea de sange, asa numita Hatafas Dom bris. Ea presupune o intepatura, care lasa o picatura de sange in spatele coroanei penisului. Bris’t este legamantul sangelui.

De ce a devenit aceasta operatie minora simbolul legamantului, marele pact dintre Dumnezeu si poporul evreu? Nicaieri in Torah nu exista un rationament pentru aceasta porunca neobisnuita. Totusi, evreii accepta importanta lui Brit Milah, care este unul dintre cele mai raspandite rituri practicate in traditia evreieasca.

De-a lungul istoriei, circumcizia a fost semnul fizic care ii diferentia pe barbatii evrei de vecinii lor ne-evrei. Acum nu mai este cazul, deoarece circumcizia a devenit raspandita – mai ales in America de Nord – ca masura sanitara. Totusi, evreii continua sa practice Brit Milah ca semn al legamantului lor cu Dumnezeu, si sa sarbatoreasca aceasta ocazie – o traditie care provine de pe vremea victoriei macabeilor care se sarbatoreste de Hannukah. In 167 i.e.n., imparatul Antiohus si-a propus sa distruga iudaismul facand din respectarea acestei traditii un pacat capital. In tot acest timp, multe mame evreice si-au circumcis copiii pe ascuns, si aceasta a devenit un moment de revigorare pentru macabei. De atunci, Brit Milah a fost o sarbatoare voioasa.

Ceremonia numirii copilului si Brit Ha-bat (Legamantul pentru fiica)

In concordanta cu traditia iudaica, o fetita primeste numele in sinagoga in timpul primei citiri a Torei care urmeaza dupa nasterea ei (Torah se citeste in fiecare luni, joi si sambata). Multi parinti asteapta citirea Torei de sambata dimineata pentru a realiza ceremonia. In timpul serviciului, tatalui copilului i se da un aliah la Torah (este chemat sa spuna o binecuvantare in timpul cititului Torei), ceea ce este o mare onoare in sinagoga. Dupa ce fragmentul din Torah a fost citit, se recita o rugaciune speciala pentru nou-nascut timp in care se anunta numele copilului. Ca si la Brit Milah, aceasta ceremonie este urmata de o festivitate vesela.

In ultimii ani, odata cu ascensiunea feminismului, au fost create noi ceremonii care sa celebreze nasterea unei fetite. Pana acum, nu exista o liturgie oficiala pentru aceste ritualuri, care au primit o varietate de nume, incluzand Brit Ha-hayim (Legamantul vietii), Shalom Bat (Bun venit pentru fata), Simchat Ha-bat (Bucuria fetei), si Brit Bat (Legamantul fetei). Aceste ceremonii, care marcheaza intrarea fetei in Legamant, sunt similare cu cele ale Brit Milah, dar numirea ia locul circumciziei. Se spun aceleasi rugaciuni, cu exceptia celor care au legatura cu circumcizia; aceleasi persoane sunt prezente, cu exceptia unui Mohel, si – bineinteles – dupa ceremonie urmeaza o festivitate.

Cand Avraham a intrat in Legamantul cu Dumnezeu, numele lui a fost schimbat din Abram in Abraham, pentru a include litera ebraica “Hei,” care semnifica numele lui Dumnezeu. Din acele timpuri, numele au avut o insemnatate aparte in traditia evreiasca. In Biblie, numele adesea descriu ceva. Sunt nume care reflecta ceva cu care persoana seamna, ca de exemplu Jonah, care inseamna “porumbel”; sunt nume care descriu o stare, ca de exemplu Itzhak, care inseamna “el va rade”; si sunt nume care au de-a face cu Dumnezeu, ca de exemplu Emanuel (Dumnezeu e cu noi) si Isaiah (sa salveze Dumnezeu).

Este foarte comun ca unui copul sa i se dea doua nume: unul ebraic si unul in limba tarii in care locuieste familia lui. Multe familii evreiesti folosesc prima litera a numelui ebraic pentru a alege un nume laic. Astfel, de exmplu, daca numele ebraic al unui baiat este Shlomo, numele lui laic va fi Sorin sau Silviu. La fel, daca numele ebraic al unei fete este Leah, numele ei laic ar putea fi Livia sau Liliana. Acesta este doar un obicei al carui origine e necunoscuta.

Astazi, cel mai important factor legat de ceremonia numelui evreiesc este continuitatea. Evreii sefarzi – originari din Spania – isi numesc adesea copiii dupa rude care sunt in viata. Ei vad acest lucru ca pe un semn al respectului, de parca ar spune celui care poarta numele, “Vrem ca acest copil sa iti semene.” Evreii askenazi – cei originari din estul Europei – pe de alta parte, folosesc numele numai pentru a-i onora pe cei morti. Dand unui copil numele unui membru al familiei care a decedat, spera ca virtutile acelei persoane sa treaca la copil si sa i se pastreze astfel memoria.

Pidyon Haben – Rascumpararea primului nascut

O a treia ceremonie traditionala este rezervata primului nascut daca este de sex masculin. Aceasta ceremonie se refera la un precept din Biblie, rascumpararea de la Cohen a primului nascut al mamei sale. Se intentiona la origine ca primul nascut sa fie in slujba lui Dumnezeu. „Caci al Meu este tot intai-nascutul lui Israel” (Numerii 8:17). De asemenea primul animal si primul fruct, este al lui Dumnezeu.

Cand a fost savarsit pacatul Vitelului de Aur, doar tribul Levitilor a ramas nepacatos.De aceea ei au fost alesi de Dumnezeu sa inlocuiasca primul nascut al fiecarei familii din poporul lui Israel. Cu toate astea primul nascut, trebuie sa fie legal rascumparat de aceasta datorie.

Ceremonia de Pidyon Ha Ben, este necesara doar daca copilul deschide pantecul mamei (daca mama nu a avut sarcini pierdute), daca este barbat, si daca tatal lui nu este nici Cohen, nici Levi, si nici mama nu este fata unui Cohen sau unui Levi. Un nou nascut prin cezariana, nu are nevoie de Pidyon Ha Ben.

Ceremonia de Pidyon Ha Ben trebuie tinuta in cea de a 31 zi dupa Bris’t. Nu este valabila daca e tinuta inainte. Aceasta ceremonie nu se poate tine de Sabat sau de alte sarbatori pentru ca presupune folosirea banilor in cadrul ritualului.

Este responsabilitatea tatalui aceea de a-si rascumpara fiul. Daca tatal este absent, dupa varsta de treisprezece ani, baiatul se poate rascumpara singur.

Ceremonia trebuie facuta de un Cohen. Se folosesc deobicei, cinci monede de argint, de oricare ar fi ele, pentru a simboliza cei cinci Sekeli dictati de Tora (Biblie). In timpul ceremoniei, copilul este rascumparat cu cele cinci monede. Tatal ii da monedele lui Cohen, iar acesta, la randul lui trece monedele peste capul cpilului spunand: „asta este in schimbul lui….”, apoi il binecuvanteaza, si ceremonia se incheie cu sfintirea unui pahar de vin.

UPSHERENISH

Cu toate ca educatia copilului incepe in momentul in care se naste, varsta de trei ani marcheaza inceputul formal al educatiei si practicii Evreiesti.

Upsherenish este o eveniment fericit , care marcheza cea de-a treia aniversare a baietilor Evrei, prin taierea, pentru prima data a parului. Tora spune ca: „Omul este ca un copac de pe camp.” Omul este comparat cu un copac, pentru ca ambii cresc dintr-o samanta mica, se dezvolta, ajung la maturitate si rodesc. Si la fel cum un rasad are nevoie de ingrijire si de blandete ca sa creasca inalt si puternic, asa si copilul are nevoie de tandrete si de grija pentru a creste atat fizic, cat si psihic.

De aceea, se obisnuieste ca legile copacilor sa se aplice si oamenilor. In primii trei ani din viata unui copac, fructele nu trebuie culese. In mod similar, parul unui baiat nu va fi tuns pana la varsta de trei ani. Cu ocazia Upsheren- ului, baiatului i se taie parul, intra in Mitzvah, si incepe sa poarte tzitzis (haina cu ciucuri la poale). Familia si prietenii, participa taind fiecare cate o suvita de par, impartasindu-si toate obiceiurile fascinante prilejuite de aceasta ceremonie.

Cand o fetita Evreica implineste varsta de trei ani, incepe sa isi aprinda singura lumanarea de Sabat.

Acesta, marcheaza inceputul unei vietii in care lumina Hashem-ului va aduce bucuria si pacea in casa, si pe pamant. Intruparea fizica a acestei lumini este lumanarea de Sabat. Cu ajutorul mamei ei, fetita aprinde lumanarea, si rosteste binecuvantarea, la inceputul drumului spre a deveni „o adevarata femeie”.

De la varsta de trei ani, baietii si fetele, incep sa rosteasca binecuvantarea de dimineata, rugaciunea de multumire de dupa masa, si la culcare recita Shema.

Informatii Suplimentare: Se spune ca motivul pentru care Evreii lasa parul baietilor sa creasca, este pentru a o insela pe Lilit (o femeie din folclorul Evreiesc, care alearga dupa baietii Evrei si ii ademeneste intr-o cursa), si a o face sa creada ca baiatul este de fapt o fata, in asa fel incat sa nu rapeasca copilul.

Bar/Bat Mitzvah

Dupa legea evreieasca, un baiat este considerat “bar mitzvah” in momentul cand implineste 13 ani si primeste statutul de adult. O fata evreica devine “bat mitzvah” cand implineste 12 ani. In aceste momente insemnate ei devin evrei adulti in toata puterea cuvantului si li se ofera atat posibilitatea sa creasca spiritual, cat si responsabilitatea de a deveni o persoana mai buna. Fetele ajung la statutul de adult cu un an mai devreme pentru ca de obicei fetele se maturizeaza fizic si emotional mai devreme decat baietii, gata sa imbratiseze responsabilitatea pe care o implica maturitatea.

Bar /Bat Mitzvah marcheaza trecerea de la copilarie la maturitate, nimic mai mult. Cu sau fara o ceremonie sau o petrecere, la varsta de 12 sau 13 ani, toti Evreii devin „supusi legilor”.

In Biblie nu apare Bar Mitzvah, ci se considera varsta de 20 de ani ca inceput al vietii adulte. Cu toate astea, din primul secol al erei noastre, maturitatea era considerata a incepe la 13 ani pentru baieti, si la 12 ani pentru fete, varsta specificata si in Talmud, in care se spune: „La varsta de 13 ani, oricine devine supus al legilor.” Cea mai veche mentiune, referitoare la ceremonia care marcheaza aceasta trecere, dateaza din perioada celui de-al Doilea Templu, cand se obisnuia sa se rosteasca o binecuvantare speciala pentru baietii care isi treceau cu bine primul Yom Kipur. Dar pana in Evul Mediu, distinctia religioasa dintre un baiat de zece ani si unul de treisprezece, era doar teoretica. Copiii erau adeseori numarati, in scopul crearii unui minyan (o adunare de zece oameni , necesara pentru anumite rugaciuni), asa incat atingerea varstei de 13 ani, nu era asociata cu nici un fel de ritual sau sarbatorire.

Semnificatia rituala a maturitatii, se schimba insa, drastic, undeva intre secolele 14 si 16, in Germania si Polonia, unde minorilor nu le mai era permis sa citeasca din Tora (primele cinci carti ale Bibliei), sau sa participe intr-un minyan. Din acel moment al istoriei, bar mitzvah – ul a devenit un eveniment important in ciclul exitentei din lumea Evreiasca. Baietii erau chemati la Tora, ca simbol al dobandirii statutului de adult, in viata religioasa a comunitatii.

Actul principal al acestui ritual era onoarea primirii unui aliyah, (chemarea la binecuvantare si/sau citire din Tora). Cu toate astea, ceremonia s-a imbogatit in scurt timp cu noii elemente.In secolul 16, deja baietii care trecusera de Bar Mitzvah, tineau d’rashot (cuvantari referitoare la fragmentele citite din Tora). In secolele 16 si 17, unele sinagogi permiteau studentilor care s-au desavarsit, sa conduca o parte a ceremoniei.

Din punct de vedere religios, la implinirea varstei de 13 ani, baietii deveneau responsabili pentru actiunile lor. Dupa Legile Mozaice, fetele se maturizau mai devreme, devenind deci responsabile pentru propriile actiuni inaintea baietilor, la varsta de 12 ani. Responsabil inseamna „ supus legilor”. Bar/Bat Mitzvah nu marcheaza decat trecerea de la copilarie la maturitate.

In zilele noastre, pentru a marca acest moment, baiatul este chemat sa citeasca din Tora – pasajul saptamanii, sau ultima parte, sau macar sa rosteasca binecuvantarile respective. In unele comunitati, Bar Mitzvah – ul este prilej de rugaciune, si daca studiaza Yeshiva trebuie sa vorbeasca in fata congregatiei despre un subiect continut in pasajul din Tora al respectivei saptamani, sau un alt subiect Talmudic potrivit datei sau ocaziei respective.

Dupa terminarea ceremoniei, in sinagoga se serveste un Kidush (gustare) special, sau se ia pranzul. Bar Mitzvah se poate desfasura in oricare zi a saptamanii in care se citeste Tora. Multi prefera ca ceremonia sa se desfasoare de sfantul Sabat. Dar pentru ca de Sabat este interzisa muzica si fotografierea, multe familii Ortodoxe, sarbatoresc dupa Sabat, in noaptea sau in ziua urmatoare. Amploarea si natura acestor festivitati sunt date de obiceiurile locale, gustul personal, si mijloacelor de care dispune familia.

Celebrarea Bar Mitzvah – ului este un obicei recent. Inainte de distrugerea Iudaismului European, comunitatile ortodoxe nu faceau mare lucru pentru a marca acest eveniment. Nu se organiza vreo mare sarbatoare, dar uneori se inchina un toast, dupa rugaciunile obisnuite din dimineata de Sabat.

BAT – MITZVAH

Pentru ca femeile din comunitatile Ortodoxe nu conduc slujbele din sinagoga, pana de curand nu exista o ceremonie care sa marcheze Bat Mitzvah- ul. Cea de-a 12 aniversare a unei fete, trecea neobservata. Fetele asteptau deobicei implinirea varstei de 15 ani, in America Latina, iar in Statele Unite implinirea varstei de 16 ani, pentru a sarbatori ….”un moment crucial in existenta”.

Astazi, in mare parte din ei, Evreii Ortodocsi au inteles importanta ceremoniei pentru fetele lor. Cu toate astea Bat Mitzvah- ul Ortodox nu se desfasoara in sinagoga, pentru ca in sinagogile Ortodoxe fetele inca nu citesc din Tora si nu conduc slujbe.

Semnificatia unui bar sau bat mitzvah

Cand baietii si fetele devin bar si bat mitzvah, ei ating un nou stadiu de dezvoltare in viata lor si incep sa se gandeasca la ce fel de oameni vor sa fie. La pubertate, o persoana nu mai traieste in lumea fantastica a copilariei si poate incepe sa faca o apreciere realista a lumii ei. Acesta este momentul cand constiinta lor morala si sensibilitatea se dezvolta pe deplin, permitandu-le sa isi asume responsabilitatea completa pentru actiunile lor. In conformitate cu traditia iudaica, acesta este momentul cand sunt considerati a fi gata sa-si canalizeze inclinatia de a face bine si sa-si depaseasca tendintele naturale de a pune nevoile lor inaintea celor ale altora.

La un nivel mai adanc, la fel cum corpurile lor cresc si se schimba intr-un mod nou, asa si sufletele lor cresc si se schimba. Traditia cabalista ne spune ca fiinta spirituala a unei persoane are mai multe nivele de suflet. Un nou nivel de suflet numit neshamah devine constient la momentul bar sau bat mitzvah-ului. Acesta este nivelul care ii da unei persoane abilitatea de a lua decizii constiente si rationale.

Termenul bar mitzvah inseamna literal “fiul unei porunci,” si bat mitzvah inseamna “fiica unei porunci.” Aceasta face aluzie la doua lucruri:

Un baiat bar mitzvah sau o fata bat mitzvah se straduieste sa se apropie mai mult de Dumnezeu – ca un fiu sau o fiica de parintele lui sau al ei. Principalul mod de a face asta este prin a respecta poruncile sau mitzvot-urile pe care Dumnezeu le-a dat in Tora. Intr-adevar, poate cea mai importanta intamplare a acestei zile este faptul ca tanara persoana devine din acea zi complet responsabila de respectarea legilor Torei.

Desi nu este obligatoriu, bar si bat mitzvah-urile sunt de obicei sarbatorite cu o masa festiva, cu familia si prietenii baiatului bar mitzvah sau a fetei bat mitzvah adunati pentru a celebra intrarea lor in maturitate. Masa este adesea insotita de discursuri din partea prietenilor sau a rudelor care ii incurajeaza pe bar sau bat mitzvah sa isi preia rolul de evreu adult cu bucurie si sa se straduiasca sa adauge spiritualitate vietii lor. In plus, de Shabbatul care urmeaza dupa cea de-a treisprezecea aniversare a baiatului bar mitzvah, acesta este chemat la Tora in timpul slujbei de dimineata de la sinagoga pentru a recita binecuvantarea de Haftorah. Multi baieti citesc de asemenea si pasajul saptamanal din Tora, pe care l-au studiat dinainte cu un cantor sau cu un invatat cu experienta in citirea Torei.

CASATORIA

In Tora se spune “Un barbat isi va parasi tatal si mama si se va alatura sotiei sale si vor fi un singur trup” (Geneza 2:24). Casatoria este o institutie sfanta in iudaism. Insusi numele acesteia in ebraica, kiddushin, inseamna sanctificare. Majoritatea legilor si obiceiurilor legate de ceremonia nuntii (Chatunah), pregatirile pentru ea si Seudat Mitzvah (masa festiva) provin din timpurile patriarhilor si daruirii Torei la Sinai. Legea evreieasca cheama intreaga comunitate sa le aduca bucurie si fericire atat Kallah-ului (mireasa) cat si Chatan-ului (mirele). In fiecare zi a casatoriei lor mireasa si mirele se vor stradui sa creasca si sa se adapteze unul la celalalt pentru a pune fundatia unei Bayis Ne’eman B’Yisrael – o casa evreieasca loiala.

Logodna

Logodna Evreiasca oficiala si legala presupune semnarea conditiilor tehnoyi’m. Intelegerea tehnoyi’m, se face (in zilele noastre ea este prescrisa) stipuland diverse obligatii, indatoriri, si responsabilitati, prevazand o pedeapsa sau o amenda in cazul in care logodna este rupta. De obicei, la finalul intelegerii, dupa ce se semneaza, se sparge o farfurie pentru a purta noroc. De ce? Din nou, exista doua raspunsuri: (1) raspunsul traditional la „noroc”, care contine alungarea demonilor si a spiritelor, si (2) farfuria este sparta ca preambul al spargerii paharului din cadrul ceremoniei de nunta.

Cu toate ca tehnoyi’m este un cuvant ebraic, el se foloseste de obicei in cercurile mai traditionale, in care se vorbeste Idis. In alte cercuri, acelasi eveniment este adus la cunostina si sarbatorit de catre reprezentanti ai mirelui si ai miresei, care tin de capetele unei batiste albe, urmand semnificatia tehnoyi’m- ului. Aceasta ceremonie a „batistei albe”, care simbolizeaza totodata intelegerea, este cunoscuta sub numele de kahbahlas kinyan ceea ce inseamna „ dobandirea acceptarii”.

Shabbatul dinaintea nuntii

Oif-ruf, cunoscut si sub numele de oifrufen (chemarea in Idis), este obiceiul celebrarii mirelui inainte de nunta. El primeste un aliyah ca acela de bar mitzvah. Se obisnuieste ca oif-ruf sa se desfasoare in Sabatul din ajunul nuntii.

El este chemat la Tora de un cantor care intoneaza o anumita melodie pentru a-l „anunta”. Deasemenea se obisnuieste sa fie „udat” de o ploaie de stafide, nuci si bomboane ceea ce simbolizeaza dorintele lor pentru o casatorie dulce si roditoare, binecuvantata cu multi copii.. Femeile si barbatii il „ploua” cu aceste vechi simboluri ale fertilitatii si blandetii.

„Ploua” este un termen bland.De obicei intreaga parohie ia parte la acest eveniment.(bomboanele sunt recuperate si mancate de copiii din parohie). Mirele nu rosteste numai binecuvantarile din Tora, ci si, daca are educatia necesara, el rosteste si Haftorah. Aceasta ceremonie este foarte vesela, si foarte intalnita in ziua de azi.

Intre timp, de acelasi Shabbat, familia si prietenii Kallah-ei ii organizeaza o petrecere, exprimand aceleasi dorinte si pentru ea.

Incepand cu cateva zile inainte de nunta si pana la o saptamana dupa nunta, cei doi membri ai cuplului sunt considerati regi si, prin urmare, nu pot fi vazuti in public fara o escorta personala.

Postul din ziua nuntii

Pentru ca in ziua casatoriei Dumnezeu iarta toate greselile anterioare ale mirelui si ale miresei, nunta este vazuta ca un Yom Kippur personal numai pentru cuplu. Acestia postesc pana la ceremonie, adauga confesiunile de Yom Kippur la rugaciunile de dupa-amiaza, recita Cartea Psalmilor, cerandu-si iertare pentru greselile tineretii pe care le-au facut cu stiinta sau cu nestiinta inainte de a-si incepe noua viata impreuna.

Intampinarea mirelui si a miresei

Receptiile de nunta se tin separat din moment ce Chatan-ul si Kallah nu se vad in saptamana dinaintea nuntii. In acest moment, rudele si prietenii ii saluta pe mire si pe mireasa si ii binecuvanteaza, oferindu-le individual urarile lor din inima. Inainte de ceremonia nuptiala, se stipuleaza de catre mire si mireasa, si respectiv parintii acestora, intr-un document scris, conditiile (Tena’im) standard. Acesta reprezinta anagajamentul Chatanului de a-si tine promisiunea sa se casatoreasca cu Kallah.

Odata cu semnarea si finalizarea acestei obligatii prin citirea textului cu glas tare, se sparge o farfurie, aratand ca asa cum spargerea farfuriei este ireversibila, asa trebuie sa fie si logodna.

Asezarea voalului miresei

Inainte de ceremonia de Chupah, mirele, escortat de tatal sau si de (viitorul) socru, si insotit de rude si prieteni, merge sa puna voalul miresei. Mirele coboara voalul peste fata miresei. Acoperirea fetei simbolizeaza modestia, demnitatea si castitatea care caracterizeaza virtutea feminitatii evreiesti.

Acoperirea cu voalul intipareste asupra miresei datoria de a se ridica la idealurile evreiesti de modestie si le aminteste celorlalti ca prin statutul ei de femeie maritata va deveni absolut inabordabila pentru ceilalti barbati. Femeia evreica, fiind puterea si stalpul casei, este de asemenea reflectata in aceste semne de modestie si demnitate care vor fi stalpii fundatiei noii lor case.

Ceremonia nuptiala de sub baldachin

Ceremonia nuptiala are loc adesea sub cerul liber, amintind de binecuvantarea lui Dumnezeu catre Avraham ca samanta lui sa fie la fel de numeroasa ca stelele. Cand ajung la Chupah, mireasa il inconjoara pe mire de sapte ori. Consacrarea unei femei unui barbat, ne sfatuieste Tora, se face prin “daruirea unui lucru valoros – bani sau un inel – (femeii), prin prezentarea unui document sau prin traiul comun in intimitate.” In zilele noastre, ne spun invatatii nostri, noi realizam toate cele trei acte ca mijloc de a consacra o femeie.

Din acest motiv, ceremonia de Chupah implica toate cele trei aspecte:

1. Daruirea unui inel Kallah-ei de catre Chatan (schimbul de valori);

2. Inmanarea Ketubei (contractul nuptial) miresei;

3. Dupa Chupah, mireasa si mirele poposesc intr-o camera separata (care simbolizeaza intimitatea) unde isi incheie postul.

Martorii

Fiecare procedura legala in viata evreieasca trebuie confirmata de cel putin doi martori “kosher”. Acesti martori nu pot fi in nici un caz membri ai familiei lor apropiate sau chiar rude indepartate ale participantilor.

Este nevoie de doi martori (ceilalti sunt exclusi) pentru a atesta ca toate cele trei aspecte ale casatoriei au avut loc in concordanta cu legile lui “Moise si Israel.” Doi martori sunt chemati sa stea sub Chupah si sa fie martori la aceste proceduri.

Kiddushin si Nisuin

Ceremonia de casatorie evreieasca are doua parti de baza: “Kiddushin” si “Nisuin.” Ambele parti sunt introduse prin binecuvantari pe vin, simbolul traditional al bucuriei si abundentei. Prima binecuvantare pe vin semnifica faptul ca asa cum proclamam pe vin sfintenia Shabbatului si a sarbatorilor, asa sanctificam si relatia personala de casatorie pe vin. Mirele si mireasa iau amandoi cate o inghititura de vin. Cea de-a doua se recita chiar in timpul ceremoniei, multumind lui Dumnezeu pentru ocazia de a respecta aceasta mitzvah, dupa care Chatan-ul si Kallah mai iau cate o inghititura de vin, dupa cele sapte binecuvantari. Binecuvantarea se incheie cu: “Binecuvantat esti Tu Doamne, Care sfintesti poporul lui Israel prin Chupah si Kiddushin.”

Esenta ceremoniei care urmeaza este Kiddushin. In prezenta a doi martori, mirele pune un inel simplu de aur (fara inscriptii sau ornamente) pe inelarul de la mana dreapta a miresei. In timp ce mirele ii pune inelul pe deget el spune: “Harei At Mekudeshet Li B’taba’at Zo Kedat Moshe V’Yisrael – Iata, cu acest inel imi esti consacrata dupa legile lui Moise si Israel.”

Ketubah – Contractul de casatorie

Pentru a separa binecuvantarile de logodna de cele de casatorie (Sheva Berachot), “Ketubah” (contractul de casatorie) se citeste cu glas tare. Ketubah este un document de incredere, care detaliaza obligatiile sotului fata de sotia lui. In acesta, Chatan-ul jura ca “voi munci pentru tine, te voi onora si te voi intretine, in concordanta cu practicile sotilor evrei care muncesc pentru onoarea sotiilor lor si care le intretin cu adevarat.” Semnarea Ketubei arata ca mireasa si mirele nu vad casatoria numai ca o uniune fizica si emotionala, dar si ca un angajament legal si moral care delimiteaza obligatiile umane si financiare ale sotului fata de sotia sa in acord cu legea si obiceiurile evreiesti.

Scopul ei principal este sa intareasca si sa afirme statutul demn al sotiei, cat si sa ii confere privilegii speciale. Ketubah contine de asemenea stipulatii de natura financiara in cazul in care, Doamne fereste, cei doi divorteaza. Dupa citirea acestui contract, Ketubah ii este inmanata Kallah-ei. Daca acest document este cumva pierdut, cuplul nu mai poate trai impreuna pana nu se alcatuieste un nou contract.

Sheva Berachot – Cele sapte binecuvantari

Sectiunea finala a ceremoniei de casatorie este formata din cele sapte binecuvantari. Cateva persoane diferite sunt chemate sa recite aceste binecuvantari in prezenta unui minim de zece barbati, datorita caracterului accentuat comunal al binecuvantarilor. Ele il afirma pe Dumnezeu ca creator al umanitatii, al bucuriei, al mirelui si al miresei. De asemenea, il lauda pe Dumnezeu pentru ca l-a creat pe om dupa imaginea Sa, si pentru ca i-a dat abilitatea sa reproduca acea imagine.

Prima binecuvantare este recitata pe al doilea pahar de vin ca semn al bucuriei. Cea de-a doua ii multumeste lui D-zeu pentru ca a creat lumea si in acelasi timp ii onoreaza pe cei adunati la nunta.

A treia si a patra afirma creatia fizica si spirituala a omenirii de catre D-zeu. Aceste binecuvantari se recita la nunti, deoarece numai atunci membrii cuplului isi incep viata ca fiinte complete. In a cincea, ne rugam pentru restaurarea Ierusalimului si pentru reconstructia Templului cel Sfant, edificiul care exprima intr-o asemenea masura relatia speciala a lui D-zeu cu poporul evreu incat amintirea distrugerii lui se ridica deasupra celor mai mari bucurii ale noastre. A sasea exprima speranta ca mireasa si mirele sa creasca in iubirea lor unul pentru celalalt, fixandu-se asupra dragostei lor la fel de exclusiv ca Adam si Eva cand nu mai era nimeni altcineva in lume. In a saptea binecuvantare, ne rugam pentru timpul cand va veni Mesia sa ne rascumpere din exil pentru ca pacea si linistea sa domneasca peste lume.

Spargerea paharului

La finalul binecuvantarilor, dupa ce cuplul bea din al doilea pahar, mirele sparge paharul cu piciorul drept ca o amintire suplimentara a disturgerii Templului din Ierusalim. In mod traditional, acest obicei era inclus in ceremonie pentru a aminti tuturor ca mai presus de orice bucurie personala, trebuie, totusi, sa ne amintim de distrugerea Templului din Ierusalim.

Uniunea (Yichud)

Dupa ceremonie mirele si mireasa ajung intr-o camera separata. Aceasta procedura este urmarita de aceiasi doi martori exclusivi care au fost desemnati in momentul cand s-a pus inelul pe degetul miresei sub Chupah. Cele cateva minute pe care cuplul le petrece impreuna fac aluzie la noua lor relatie intima si accentueaza ca intimitatea lor absoluta trebuie sa fie respectata. Se servesc gustari si Chatan-ul si Kallah isi incheie postul.

Seudat Mitzvah – Petrecerea de nunta

Majoritatea celebratiilor evreiesti (casatoria, circumcizia, bar mitzvah, etc.) sunt urmate de un dineu pentru a onora respectiva ocazie. La aceasta masa toti musafirii participa la Mitzvah de “L’Sameach Chatan v’Kallah,” pentru a celebra cu bucurie impreuna cu mirele si mireasa. Desi petrecerea de nunta in sine este o mitzvah, accentul se pune pe amuzamentul noilor casatoriti. Barbatii si femeile danseaza separati de o “Mechitzah” (separator) din motive de “Tzniut” (modestie). Aceasta este una din virtutile puternice care ii leaga pe sot si pe sotie, aceea de a-si intari propria unicitate. La sfarsitul Seudat Mitzvah-ului (masa festiva), se recita “Birkat HaMazon” (Binecuvantarea de dupa masa) si Sheva Berachot care au fost recitate sub Chupah sunt repetate.

Dupa nunta

Obiceiul evreiesc dicteaza cuplului sa-si inceapa noua viata impreuna in comunitate. In sapte seri consecutive dupa nunta se obisnuieste ca prietenii sau rudele sa faca mese festive in onoarea lor. Aceste mese festive amintesc de “serbarea de sapte zile” care a urmat dupa nunta lui Jacob cu Leah, in timp se acestia isi petreceau zilele rugandu-se, invatand Tora sau respectand Mitzvoturile pentru a da “noii case din Israel” un fundament solid in sfintenia lui D-zeu.


Divortul

„Cand cineva divorteaza de prima sotie, pana si Altarul varsa lacrimi” (Gittin 90b)

In Iudaism, divortul este privit ca o ultima posibilitate tragica la care se apeleaza numai in cazul in care nu mai este nici o alta solutie. Totusi, cand o relatie este plina de certuri si de amaraciune, este mai bine sa se desparta cuplul. Legea evreiasca a divortului a fost creata de dragul pacii si al armoniei. Nimeni nu ar trebui sa traiasca in iadul care este o casnicie plina de ura, spune Eliyahu Kitov.

O casnicie evreiasca este sfanta „potrivit Legii lui Moise si a lui Israel”, deci, pentru a se incheia o casnicie trebuie sa se faca recurs la aceiasi Lege. Divorturile civile halachice nu au valabilitate pentru a termina o casnicie evreiasca.

Procedura de divort evreiasca (Ghet) trebuie sa fie realizata de o Bet Din, o curte rabinica (formata din 3 rabini), un scrib (Sofer Stam), si doi martori (barbati, mai mari de 13 ani).

Potrivit Legii evreiesti, Bet Din inainte de a autoriza un divort trebuie sa incerce prin orice mijloace sa faca Pace (Sholem Bais/t), si doar cand acest lucru se dovedeste ca fiind imposibil se incearca stabilirea unei intelegeri reciproc avantajoase. Dupa ce s-a ajuns la o intelegere, intregul ritual de divort mai dureaza aproximariv 2 ore pentru ca este necesar ca un document (Ghet-ul propriuzis) sa fie scris de catre scrib intr-o maniera specifica, special pentru acel cuplu.

Legea evreiasca functioneaza bine cand atat sotul cat si sotia sunt de acord cu incetarea casatoriei si cu termenii divortului. Cand ei nu sunt de acord, ceea ce se intampla de obicei, Legea evreiasca nu este deloc fuctionala. Curtea rabinica pune intrebari de rutina ambelor parti pentru a se asigura de “libera lor vointa si de consimtamant” in cadrul actiunii de divort. Sotul ii “da” in mod formal ghet-ul sotiei, iar aceasta il “primeste” oare pe care din versetele biblice se bazeaza acest lucru, daca se bazeaza pe ele?

Scribul si martorii trebuie sa fie evrei religiosi, practicanti, si sa nu fie rude nici cu sotul, nici cu sotia. Daca cei doi soti nu se pot intanli, aceasta procedura se poate realiza prin intermediul unui mesager. Sotul ii da acestuia ghet-ul, care ajunge prin intermediul sau in mainile sotiei.

Dupa ce sotia tine documentul in mana cateva secunde, documentul este impachetat cu grija, apoi se face o taietura pentru a nu mai fi folosit din nou. Scrisori oficiale, numite Patur, sunt date barbatului si femeii, prin care se atesta ca cei doi sunt liberi sa se casatoreasca din nou.

Femeia nu are voie sa se marite in urmatoarele 3 luni pentru a se asigura ca nu este insarcinata.

Agunah este o femeie a carui sot a disparut prin parasire sau printr-o moarte la care nu au fost martori. Moartea poate fi stabilita ca fapt potrivit legii biblice si talmudice doar daca exista 2 martori oculari. Autoritatile de mai tarziu au relaxat aceasta lege in cazul unor Agunah, si au acceptat marturia unui singul martor, chiar daca altfel ar fi considerat „incompetent.” Aceasta lege a dus la situatii tragice pentru multe evreice.

Moartea

Iudaismul ne invata ca moartea este sfarsitul vietii fizice; corpul moare, dar sufletul trece in lumea de dincolo. Mai mult, credem ca dupa moarte urmeaza un fel de dare de seama in fata lui Dumnezeu pentru felul cum ne-am purtat in viata. Iudaismul sustine ideea ca suprema rasplata pentru o buna comportare in timpul vietii este sa fii primit in lumea de dincolo. Astfel, o faimoasa parabola talmudica (Cartea legii evreiesti) ne invata ca lumea asta este un fel de anticamera, in timp ce lumea cealalta este ca o sala de banchet.

Iudaismul are si un concept de Iad, numit Gehynom, unde pacatele sunt “arse” si sufletul este purificat. In iudaism exista multe puncte de vedere asupra ideii de “iad”. Este clar insa ca viziunea iudaismului difera de mistuirea eterna descrisa de crestinism. De fapt, dupa o anumita parere, iadul este rusinea arzatoare pe care o simti cand Dumnezeu ii arata dupa moarte sufletului decedat cat de corect si de bun ar fi putut sa fie si cat de rau si-a trait viata. Toti par sa fie de acord ca in centrul vietii de apoi apare o intimitate reinnoita intre suflet si Dumnezeu.

In mod similar, iudaismul are un concept al raiului (Gan eden), al lumii care vine (Olam Habah) si al reinvierii mortilor (Tchiyat Hametim). Nu este foarte clar din ce constau acestea si ce inseamna. Totusi, se intelege ca Dumnezeu ne-a rezervat o experienta mai bogata, mai, in care vom fi rasplatiti pentru faptele noastre bune.

Iudaismul nu considera viata ca fiind o simpla serie de placeri, emotii si dureri nesemnificative si efemere. Iudaismul considera mai degraba ca viata are un scop. Mai presus de simpla indeplinire a poruncilor, oamenii trebuie sa-si implineasca potentialul vietii si sa-si foloseasca viata pentru a-L servi cat mai bine pe Dumnezeu. Exista o poveste despre un faimos rabin care pe vremea cand era un tanar incorigibil si salbatic nu era dispus sa se concentreze asupra studiilor. Pana intr-o zi, cand, in mijlocul uneia dintre iesirile sale salbatice, si-a auzit parintii discutand despre viitorul lui. Ei au spus ca nu va reusi in studiul Torei si au decis sa-l dea ucenic ca sa invete o meserie. Atunci el s-a hotarat imediat sa se dedice studiilor si a devenit in final un rabin foarte invatat si respectat. A recunoscut insa in fata studentilor sai ca ar fi putut deveni un negustor corect si onorabil. Dar, dupa cum le-a spus studentilor, la moartea sa, cand ar fi ajuns fata in fata cu Dumnezeu, acesta i-ar fi aratat imaginea marelui rabin care ar fi putut deveni si i-ar fi cerut o explicatie pentru faptul ca nu si-a infaptuit menirea in aceasta lume.

Legile doliului

Desi evreii cred ca moartea este un simplu stadiu inainte de inceperea vietii de apoi, iudaismul recunoaste nevoia de a onora memoria celor decedati. Iudaismul nu incearca sa elimine sentimentele si emotiile umane. Mai degraba incearca sa le ridice pe un plan mai inalt. De aceea prescrie pentru oameni un mod de a plange pentru pierderea suferita si in acelasi timp sa sfinteasca memoria decedatului si deopotriva pe cei care il plang. Mai jos urmeaza o scurta descriere a acestor legi. Totusi, legile evreiesti pentru inmormantare si doliu pot fi extrem de complicate.

In timpul vietii, corpul uman este venerat deoarece contine o scanteie dumnezeieasca, un spirit format dupa imaginea lui Dumnezeu. La moarte, iudaismul ne invata ca trupul trebuie in continuare respectat ca fiind un vas care a servit odata acest scop inalt. Urmeaza regulile de baza de ingrijire a corpului decedatului.

Ochii si gura trebuie sa fie inchise iar corpul trebuie sa fie acoperit cu un cearsaf. Daca este posibil, corpul trebuie orientat cu picioarele spre usa. Corpul trebuie aranjat intr-o pozitie demna, dar in afara de asta trebuie sa ramana neatins. Trebuie asezata o lumanare langa capul mortului. Oglinzile din casa trebuie acoperite (ca intr-o casa de doliu). Corpul nu poate fi lasat nesupravegheat pana la inmormantare.

In multe comunitati evreiesti exista o Chevra Kaddisha responsabila cu ingrijirea corpului dupa moarte. Daca exista asa ceva in comunitate, ei trebuie chemati cand are loc un deces in familie. Chevra Kaddisha este responsabila cu Tahara sau curatirea corpului, un act de purificare religioasa, care consta in spalarea corpului intr-un mod respectuos si in a spune rugaciuni pentru iertarea pacatelor mortului. Corpul trebuie apoi invelit intr-un giulgiu alb. Printr-o regula foarte egalitara, iudaismul interzice inmormantarea in haine mai decorate si cere ca toate corpurile sa fie inmormantate intr-o cutie de lemn, deoarece toti sunt egali in fata mortii, si bogatii si saracii.

In general, iudaismul interzice autopsiile. Iudaismul cere sa fie respectat corpul; acesta sa fie integru, nemutilat in momentul inmormantarii. Trebuie sa se descompuna in mod natural, intorcandu-se in pamantul din care a venit, dupa cum afirma Torah “pentru ca esti tarana si in tarana te vei intoarce” (Geneza). Exista insa si rare exceptii de la aceasta regula. De exemplu, cand autoritatile guvernamentale cer o autopsie, in cazuri de omucidere, suspecti de sinucidere, precum si cazurile in care autopsia ar contribui la studiul unor boli ereditare sau a unei boli de care se stie ca sufera altcineva. Totusi, pentru fiecare caz trebuie consultata o persoana care cunoaste legile. Pentru a respecta corpul si pe cel mort, toate partile corpului trebuie inmormantate impreuna. Exceptiile sunt posibile in cazul donatiilor in scopuri medicale (de exemplu, un rinichi).

Principalii participanti la doliul pentru cel decedat sunt parintii, sotul/sotia, surorile si fratii, precum si copiii. Pana la inmormantare, acestia sunt scutiti de efectuarea tuturor poruncilor pozitive.

Inmormantarea trebuie sa aiba loc cat mai curand dupa moarte, pentru a nu lasa corpul sa se descompuna in lumea asta, in timp ce sufletul s-a intors la Dumnezeu. Inmormantarea poate fi amanata daca acest lucru aduce onoare (de exemplu, daca Rabinul nu poate veni in aceeasi zi) sau daca acest lucru este cerut de autoritatile guvernamentale. Corpul nu trebuie sa fie expus la vedere. La inmormantare nu trebuie sa fie flori la vedere. De-a lungul istoriei evreii si-au exprimat durerea la moartea unei rude rupandu-si hainele (Kriyah). Aceasta de catre principalii participanti la doliu care trebuie sa fi trecut de bar or bat mitzvah (12 ani pentru fete si 13 ani pentru baieti) ca sa inteleaga semnificatia acestui act. Nu trebuie sa se poarte haine noi. Este preferabil ca la aceasta ocazie sa se poarte haine vechi. Daca decedatii sunt parintii, ruptura trebuie sa fie langa inima, trebuie sa fie vizibila. Pentru alte rude, trebuie sa fie pe partea dreapta si nu trebuie neaparat sa se vada.

Inmormantarea in sine consta din elogii, din citirea psalmilor (de obicei Psalmul 23) impreuna cu El Maleh Rachamim, o rugaciune in numele celui decedat, precum si o rugaciune numita Ztiduk Hadin, care reprezinta o afirmare a faptului ca in ciuda durerii cauzate de aceasta pierdere, ne dam seama ca nu intelegem planul lui Dumnezeu pentru lume, dar ca stim ca acest plan este unul drept. Mai jos puteti gasi o versiune transliterata si tradusa a acestor rugaciuni.

Dupa inmormantare iudaismul cere respectarea unei perioade de doliu. Prima perioada se numeste Shiva sau sapte, semnificand cele sapte zile de dupa inmormantare. In aceasta perioada persoanele care tin doliul raman acasa sau in casa decedatului, (cu exceptia Shabbatului cand merg la Sinagoga), respectand anumite semne de doliu. Nu se barbieresc si nu se tund, nu asculta muzica, nu poarta imbracaminte de piele, nu poarta haine proaspat spalate, nu fac baie de placere, stau pe scaune joase si sunt vizitati de prieteni care le ofera condoleante. In mod traditional, acestia se adreseaza inainte de plecare cu cuvintele: Atotprezentul sa te mangaie, impreuna cu toti aceia care jelesc pentru Sion si Ierusalem. Prima masa mancata de cei in doliu este in mod traditional pregatita de catre vecinii si prietenii lor. Nichum Avelim sau Alinarea celor in doliu este considerata o porunca foarte importanta. Intr-adevar, aflam din Biblie ca Dumnezeu i-a dat alinare lui Isaac (unul dintre patriarhii natiunii evreiesti) dupa moartea tatalui sau, Abraham. Se tine o lumanare aprinsa tot timpul in amintirea sufletului plecat al celui decedat.

Dupa shiva se respecta timp de 30 de zile o perioada de doliu mai putin stricta, si pentru parinti, doliul se continua tot restul anului intr-o varianta mai relaxata. In timpul celor 30 de zile persoanele in doliu nu se rad, nu se tund, nu-si taie unghiile, nu poarta haine proaspat curatate si nu merg la petreceri.

Dupa moarte, devine obligatia fiului (sau a fiicei daca nu exista un fiu) sa recite Kaddish la sinagoga cu un minyan (un cvorum de 10 barbati; daca fiica va recita Kaddish, atunci trebuie sa va interesati care sunt obiceiurile locale in legatura cu realizarea acestuia in cele mai bune conditii), in fiecare zi la toate cele trei servicii timp de 11 luni. In cel mai rau caz, versiunea speciala a Kaddishului pentru inmormantare trebuie spusa cu aceasta ocazie si trebuie sa se spuna Kaddish si pentru shiva. Motivul pentru care dureaza 11 luni este acela ca, dupa traditie, un suflet nu va fi niciodata trimis in iad pentru mai mult de un an. De aceea ne oprim la 11 pentru a nu da impresia ca sufletul individului pentru care suntem in doliu va fi in iad pentru un an intreg. Se poate spune si pentru copii, sot/sotie, frati sau surori pentru o perioada de 30 de zile. Kaddishul trebuie recitat in prezenta unui minyan (10 barbati evrei) si este interactiv, continand pasaje recitate de restul congregatiei.

Kaddishul este o rugaciune a carei premisa de baza este lauda lui Dumnezeu. Se dau multe motive pentru care se spune rugaciunea. De fapt, s-au scris carti intregi pe acest subiect. Unul dintre raspunsurile date este ca recitarea lui de catre copiii decedatului este dovada ca parintii si-au facut bine datoria si ca au asigurat pastrarea traditiei iudaice transmitand-o copiilor lor.

Desi este o obligatie semnificativa, recitarea Kaddishului a devenit un aspect foarte important al iudaismului, multi evrei nepracticanti alegand sa-si onoreze parintii pentru ultima data prin recitarea Kaddish-ului de trei ori pe zi sau cat de des este posibil. Textul Kaddishului se gaseste la sfarsitul lectiei.

Amintirea celor morti

Evreii privesc intotdeauna inapoi catre parintii si stramosii lor, pentru ca sunt legatura lor cu traditia si cu daruirea Torei pe Muntele Sinai. Cei morti sunt astfel amintiti de catre copiii lor la aniversarea mortii lor prin recitarea Kaddishului la serviciile din ziua respectiva, prin aprinderea unei lumanari, prin recitarea rugaciunii El Maleh Rahamim si cateodata prin organizarea la sinagoga a unei mese restranse pentru congregatie. Multi fac de asemenea donatii caritabile sau studiaza Torah in onoarea parintiilor lor. In plus, multi aleg aceasta zi pentru a merge la cimitir si a recita cateva Tehilim, capitole din Biblie care Il descriu si Il lauda pe Dumnezeu si relatia Lui cu oamenii. Oamenii aleg si alte moduri de a pastra memoria celor morti, ca de exemplu dandu-le copiilor nume dupa acestia.

Iudaismul cere ca un mort sa fie privit in mod onorabil. Astfel, nu este permis sa se raspandeasca barfe despre acea persoana, sa se incalce o promisiune catre acea persoana sau sa i se intineze memoria in orice alt fel. Un asemenea pacat este considerat mai rau decat unul impotriva cuiva care este in viata, deoarece nu ne putem cere iertare de la un mort. In mod similar, suntem incurajati sa ne platim datoriile mai vechi, fie financiare, fie personale catre persoana decedata, de exemplu respectarea unei promisiuni de a face o fapta buna pentru acea persoana la moartea ei. Intr-adevar, o astfel de fapta se numeste Gemilut Khesed sau un act de dragoste si bunavointa, si este privita cu respect deoarece nu poate fi rasplatita de catre cel decedat si este deci facuta din pur spirit altruist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: