1. Elemente comune şi diferenţe dintre TaNaCh şi alte scrieri din Orientul Antic

„Semiluna Fertilă”

Istoria poporului evreu se desfăşoară în principal în teritoriul cunoscut ca „Semiluna Fertilă” – teritoriul aflat între Nil, pe de o parte, Tigru şi Eufrat pe de cealaltă parte. Înconjurat de centre de cultură cum au fost Egiptul sau Babilonul, încadrat între pustiul arid, dar nu fară viaţă, al Arabiei şi Mediterana, Canaanul a fost din totdeauna o punte, un loc de întâlnire între civilizaţiile Africii şi ale Asiei, ceea ce îi conferă acestei regiuni denumirea de „Leagăn al civilizaţiilor”. Istoria poporului evreu nu apare, deci, într-un vid. De fapt, istoria nici unui popor nu apare din senin.

FertileCrescent

Iar istoria menţionează că, aproximativ în 3000 î.e.a. apar primele formaţiuni statale în zona Asiei Mici, Egiptului şi Mesopotamiei, precum şi apariţia….

Scrisului

Chiar dacă astăzi considerăm scrierea ca un lucru absolut banal, apariţia sa în istoria culturii umanităţii a reprezentat o descoperire fundamentală. Totul a început cu nişte pictograme. De exemplu, desenai un man.jpg, sau un smiley.jpg ,sau o ear.jpg şi ştiai că e vorba de un om, sau fericire, sau ca trebuie sa asculţi. Mai târziu (şi cand spunem asta ne referim la sute, sau chiar mii de ani), aceste pictograme au evoluat în simboluri şi mai abstracte, care nu mai reprezentau o idee întreagă, ci doar o silabă, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la litere, fiecare reprezentând un anume sunet şi care, combinate, constituiau cuvintele care exprimau ideea. Şi astfel putem spune că istoria civilizaţiilor este, într-o mare măsură, o istorie a scrisului. Miturile au inceput să se transforme în istorie, fără a mai fi deformate de transmiterea pe cale orală.

Potopul – în TaNaCh şi în Epopeea lui Ghilgameş

Printre cele mai cunoscute opere ale Orientului Antic se numără şi Epopeea lui Ghilgameş, regele semi-legendar al Uruk-ului, pe care o vom compara cu povestea Potopul-ui, aşa cum apare în cartea Genezei. Astfel se va evidenţia legătura tematică între cele două scrieri, precum şi diferenţele cauzate de religiile şi culturile în care au luat naştere. După o scurtă prezentare a epopeii sumeriene se va realiza un studiu comparat al câtorva fragmente din cele două texte, pentru a evidenţia asemănările şi deosebirile între ele.

  • Conform listei regilor Sumerieni, Ghilgameş a fost cel de-al cincelea rege al Uruk-ului. În ciuda lipsei unor dovezi directe, cea mai mare parte a istoricilor îl consideră pe Ghilgameş un personaj istoric real, care a trăit aproximativ în sec. XXVI î.e.a. Unii savanţi l-au identificat ca fiind biblicul rege Nimrod al Mesopotamiei.

Cea mai completă versiune a Epopeii lui Ghilgameş a fost găsită în colecţia de tăbliţe de lut a regelui asirian Assurbanipal (sec. VII î.e.a.), dar cele mai vechi fragmete descoperite până acum datează din perioada 2100 – 2000 î.e.a., deci aproximativ la 400 de ani de la perioada în care se presupune că a domnit Ghilgameş.
Epopeea este compusă din 11 tablete de lut, la care, ulterior, s-a mai adăugat o a douăsprezecea.
Pentru noi, însă, cel mai relevant este fragmentul de pe cea de-a unsprezecea tăbliţă. În acest capitol, Ghilgameş se întâlneşte cu Utnapiştim, care îi povesteşte despre potop, după care îi oferă două şanse pentru a deveni nemuritor.

Sugestii metodologice

  • De identificat pe text cât mai multe asemănări şi deosebiri
  • De pus în discuţie următoarele:
    • Care este cauza potopului (în Epopee este „gălăgia”, în Geneză este „răul” făcut de oameni. De aici se pot sesiza diferenţe între „mentalitatea” zeilor şi cea a lui Dumnezeu.
    • Cum se adresează zeul omului din Şurrupak şi cum se adresează Dumnezeu lui Noah. Care este statutul omului în faţa divinităţii?
    • Cum se încheie “călătoria”? Care este simbolul pământului în cele două opere?
    • Care sunt păsările trimise pentru a cerceta dacă potopul s-a încheiat? De ce se întorc/nu se întorc?
  • Ce se întâmplă cu omenirea după potop?

POTOPUL TRIMIS DE ZEI NIMICEŞTE OMENIREA

(Epopeea lui Ghilgameş)

In zilele acelea, lumea mişuna, poporul se înmulţea peste măsură, mugind ca un taur sălbatec, iar marele zeu era mîniat din pricina zarvei. Enlil a auzit larma şi a glăsuit către zeii adunaţi la sfat :

Hărmălaia omenirii a devenit de neîndurat şi nu mă mai cuprinde somnul din pricina harababurii.”

Astfel inima i-a îmboldit pe zei să dea drumul Potopului, dar stăpînul meu Ea m-a înştiinţat din vreme printr-un vis. El a şoptit aceste cuvinte către sălaşul meu de trestie : «Casă de trestii, casă de trestii ! Perete, o, perete, dă-mi ascultare, casă de trestii, perete, cugetaţi ! Omule din Şurrupak, fiu al Ubara-Tutu, dărîmă-ţi casa ta şi clădeşte o corabie ; părăseşte averile şi ai grijă de viaţa ta, dispreţuieşte bogăţiile lumeşti şi mîntuieşte-te pe tine doar! Dărîmă-ţi casa, aşa cum îţi spun eu, şi întocmeşte-ţi o corabie. Aici – ai măsurile corăbiei, cum trebuie să o făureşti; lungimea ei să fie deopotrivă cu lărgimea ei, puntea ei să fie acoperită ca bolta ce acoperă adîncimile, apoi ia în corabie sămînţă din toată făptura vie ?»

Faţa pământului am privit-o şi pretutindeni dormea liniştea ; toată omenirea se schimbase în pulbere. Intinderea mării era tot aşa de netedă ca suprafaţa unui acoperiş ; deschis-am o răsuflătoare şi lumina mi-a căzut pe obraz. Apoi m-am aplecat, ne-am aşezat şi-am plîns, lacrimi îmi brăzdau faţa, căci departe în jurul meu pretutindeni era pustiul apelor. M-am uitat în zadar după uscat, şi doar la cincisprezece leghe depărtare se zărea un munte, şi în acel loc corabia s-a înţepenit. Pe muntele Nisir corabia mea s-a proptit, s-a oprit şi nu s-a mai clătinat. O zi s-a oprit, chiar şi a doua zi ea a stat nedezlipită de muntele Nisir. A trei zi şi a patra zi ea nu s-a urnit de lîngă munte şi nu s-a mişcat; a cincea şi a şasea zi ea a stat lipită de munte. Cînd a mijit dimineaţa celei de-a şaptea zile, am dat drumul unui porumbel şi 1-am lăsat să zboare. El a zburat departe, dar neaflînd nici un loc de popas, s-a întors înapoi. Am scos afarâ o rîndunică, ea a zburat departe, dar neaflînd nici un locuşor de popas, s-a întors înapoi. Am scos un corb, el văzu că apele se trăseseră înapoi, mîncă ceva, se roti în zbor, croncăni, dar nu se mai întoarse. Atunci deschis-am larg ferestrele spre cele patru vînturi, adus-am jertfa zeilor şi am turnat o libaţie pe vîrful muntelui. Am aşezat cazane pe pirostriile lor şi încă şapte cazane, am îngră-mădit în ele lemne, trestie plăcut mirositoare, lemn de cedru şi mirt. Cînd zeii au mirosit dulcea lor mireasmă, s-au adunat ca muştele deasupra jertfei.

 

Potopul

 

(Geneza 6-9)

 

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”

Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Iată care Sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este Hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.

În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: „Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: