Meghilat Ruth / Cartea lui Ruth

în traducerea lui Petru Creţia

I

Cândva, în zilele Judecătorilor, s-a întins peste ţară o foamete mare. Un om din Betlehemul lui Iuda a plecat atunci în ţara Moabului, să locuiască acolo un timp, el, nevasta lui şi doi fii. El se numea Elimeleh, femeia lui — Naomi, iar pe cei doi feciori îi chema Mahlon şi Hilion. Erau efratiţi din Betlehemul lui Iuda. Şi s-au dus în ţara Moabului şi s-au aşezat acolo.

După o vreme, Elimeleh, bărbatul lui Naomi, a murit şi au rămas după el nevasta şi cei doi feciori. Ei şi-au luat neveste moabite, Hilion pe Orfa, Mahlon pe Ruth şi au locuit acolo preţ de vreo zece ani, după care şi Mahlon, şi Hilion au murit la rândul lor, astfel că Nao­mi a rămas şi fără bărbat, şi fără fiii ei amândoi.

Atunci văduva şi cele două nurori ale sale s-au pre­gătit să plece din ţara Moabului pentru că auziseră că Domnul şi-a pogorât privirea asupra poporului său şi că i-a dat pâine. Şi a plecat Naomi din locul unde se afla, şi nurorile sale împreună cu ea. Şi au pornit toate trei la drum, ca să se întoarcă Naomi în ţara lui Iuda.

Şi pe drum le-a spus Naomi amândurora nurorilor sa­le: „Acuma întorceţi-vă acasă, la mamele voastre. Şi Domnul să vă aibă în mila lui, după cum şi voi aţi fost bune cu cei răposaţi şi cu mine. Să dea Domnul să găsiţi pacea în casa bărbaţilor voştri.” Apoi le-a sărutat. Iar ele au înălţat glas şi au plâns. Şi i-a zis: „Vrem să mer­gem cu tine în ţara alor tăi.” Dar Naomi le-a spus: „Nu, fetele mele, întoarceţi-vă cum v-am zis. La ce bun să ve­niţi voi cu mine? Mai poate oare pântecele meu să poar­te fii, ca să vă fie soţi? Întorceţi-vă, fetele mele, şi vă du­ceţi, sunt prea bătrână acum ca să mai am bărbat. Şi chiar dacă, să zicem, m-aş mărita şi aş avea feciori, aţi mai aş­tepta voi până să se facă mari şi aţi vrea voi să rămâneţi nemăritate de dragul lor? Nu, fetele mamei, dacă Dom­nul m-a oropsit pe mine nu trebuie să suferiţi şi voi sporindu-mi amarul.” Cele două nurori au înălţat iarăşi glas şi au plâns. Apoi Orfa şi-a sărutat soacra şi s-a în­tors la neamurile ei. Însă Ruth s-a ţinut după ea. Iar Naomi i-a zis: „Uite, cumnata ta s-a întors la neamuri şi la zeii ei, întoarce-te şi tu.” Dar Ruth n-a vrut: „Nu mai stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine căci

Oriunde te-ai duce tu, mă voi duce şi eu,

Oriunde vei trăi, o să trăiesc şi eu,

Poporul tău va fi poporul meu,

Şi Dumnezeul tău — Dumnezeul meu.

Şi unde va fi să mori tu va fi şi locul morţii mele

Şi al îngropării mele.

Naomi, văzând că este hotărâtă să vină cu ea, n-a mai rostit nici un cuvânt.

Şi au mers împreună, până au ajuns în Betlehem. Când au intrat acolo, întreaga cetate s-a umplut de zarvă, şi femeile se întrebau: „Naomi să fie?” Dar ea le spunea: „Nu, nu-mi mai ziceţi Naomi, căci n-am fost plăcută Domnului. Ziceţi-mi Mara, amara, căci Cel Atotputer­nic numai amărăciune mi-a dat.”

Plecat-am plină de-acasă

Şi goală m-am întors, prin voia Domnului.

De ce să-mi mai ziceţi Naomi atunci,

Când Domnul mi-a împuţinat viaţa,

Şi când el, Atotputernicul, mi-a hărăzit numai amar.

Şi aşa a fost întoarcerea din ţara Moabului a lui Nao­mi şi a nurorii sale, Ruth moabita. Au sosit în Betlehem la începutul secerişului orzului.

II            

Şi avea Naomi o rudă din partea bărbatului ei Elimeleh, un om bogat, pe nume Boaz. Ruth moabita i-a zis lui Naomi: „Lasă-mă, rogu-te, să mă duc în holdă şi să culeg spice în urma vreunui om care să nu mă alunge.” „Du-te, fata mea,” i-a spus Naomi. Şi Ruth s-a dus în lan şi a început să culeagă în urma secerătorilor. Şi, tot culegând, s-a întâmplat să ajungă pe ogorul lui Boaz, cel din neamul lui Elimeleh. Şi s-a nimerit ca atunci Boaz însuşi să vină din Betlehem. Sosind le-a spus secerători­lor: „Domnul cu voi.” Iar ei: „Domnul să te binecuvânteze.” Apoi Boaz l-a întrebat pe mai marele slujitorilor săi: „A cui este tânăra aceasta?” Iar acela i-a zis: „Este moabita cu care s-a întors Naomi din ţara Moabului.” A venit la mine şi mi-a zis: „Cu îngăduinţa ta am să strâng şi am să culeg spicele rămase printre snopi în urma se­cerătorilor.” A sosit aici dis-de-dimineaţă şi până acum nu s-a odihnit o clipă.” Boaz i-a vorbit atunci: „Ascultă-mă, fata mea: să nu te duci de aici ca să culegi de pe vreun alt ogor, nu te depărta, ci rămâi cu slujitoarele mele. Uită-te după ele şi, în ce parte a ogorului vor se­cera, tu de urma lor să te ţii. Voi da slujitorilor poruncă să te lase în pace. Iar când ţi se va face sete, du-te unde sunt ulcioarele şi bea din apa scoasă de slujitori din fântână.” Atunci Ruth s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a spus: „Cum oare m-am învrednicit de bunătatea ta, de m-ai luat în seamă pe mine o străină?” Boaz i-a răs­puns: „Am aflat tot ce-ai făcut pentru soacra ta după ce ţi-a murit bărbatul. Şi cum ţi-ai părăsit tatăl şi mama şi ţara naşterii tale, ca să vii aici, printre nişte oameni de­spre care nu ştiai nimic. Domnul să-ţi răsplătească fap­tele şi plată deplină să-ţi dea Dumnezeul lui Israel, sub aripile căruia, încrezându-te în el, ai venit să-ţi găseşti adăpost.” „Stăpâne”, i-a zis ea „fie să mă arăt vrednică de vorbele tale bune, care au mângâiat inima roabei tale. Te voi sluji cu credinţă, la un loc cu slujitoarele tale.” Apoi, când a venit vremea, Boaz i-a zis lui Ruth: „E vre­mea prânzului, apropie-te să mănânci pâine şi să-ţi în­moi dumicatul în oţet.” Ruth a şezut lângă secerători. Boaz i-a întins un blid cu grăunţe prăjite, iar ea a mâncat până s-a săturat, dar o parte din mâncare a pus-o deo­parte. Apoi s-a ridicat să se apuce iarăşi de lucru. Boaz le-a spus slujitorilor: „Lăsaţi-o să culeagă printre snopi şi să n-o ruşinaţi. Ba chiar lăsaţi să vă cadă spice din snopi, să le mănânce sau să le strângă, şi să n-o ocăriţi.” Ruth a rămas în lan, culegând, până s-a făcut seară. Atunci a bătut spicele culese şi i s-a adunat preţ de o măsură de grăunţe. A ridicat povara şi s-a întors acasă. I-a arătat soacrei sale ce adunase şi apoi a scos din sân şi i-a dat ce-i rămăsese de la prânz. Naomi a întrebat-o: „Unde-ai fost astăzi la cules? Unde-ai lucrat? Binecuvântat fie acela care te-a luat în seamă!” Atunci Ruth i-a spus pe ce ogor lucrase: „Omul la care am lucrat astăzi este Boaz.” Iar Naomi: „Domnul Dumnezeu, care este bun şi cu viii şi cu morţii, să-l binecuvânteze! Omul acesta e o rudă a noastră. El este unul dintre cei care are drept de răscumpărare asupră-ne.” Iar Ruth i-a zis soacrei sale: „Şi mi-a mai spus să rămân printre slujitoarele sale până la sfârşitul secerişului.” Atunci Naomi i-a zis nurorii sale Ruth: „Este mai bine, fata mea, să mergi cu slujitorii lui. De ce să te duci pe alt ogor, să te vitregească cineva?” Astfel că Ruth a rămas printre slujitorii lui Boaz şi a cules spice până s-a isprăvit secerişul orzului şi cel al grâului. De trăit, trăia mai departe în casa soa­crei sale.

III

A doua zi, Naomi i-a spus lui Ruth: „Nu sunt eu da­toare să am grijă de tine să te văd la casa ta? Şi nu e Boaz, cu ai cărui slujitori ai lucrat, ruda noastră? Desea­ră o să vânture orzul pe arie. Hai, spală-te, unge-ţi tru­pul şi îmbracă-te, apoi du-te pe arie. Să nu i te arăţi până ce n-o să isprăvească de mâncat şi de băut. Iar când se va duce să se culce, caută să ţii minte locul unde s-a întins, apoi, după o vreme, du-te acolo, dă la o parte pătura de pe picioarele sale şi culcă-te şi tu acolo. O să-ţi spună el ce să faci.” Ruth i-a zis: „O să fac cum mi-ai spus.” Şi aşa a şi făcut, ducându-se pe arie şi urmându-i sfatul în­tocmai. După ce Boaz a mâncat şi a băut, s-a simţit plin de mulţumire şi s-a dus să se culce lângă grămada de orz. Ruth s-a dus încetişor acolo, a ridicat cerga de pe picioarele lui şi s-a strecurat lângă el. În puterea nopţii. Bărbatul s-a trezit şi s-a uitat în preajmă-i. Şi iată, la pi­cioarele lui se afla o femeie. „Cine eşti?” a întrebat-o. Ea i-a răspuns: „Sunt Ruth, slujitoarea ta. Întinde poala acoperământului tău peste slujitoarea ta, căci ai asupră-mi drept de răscumpărare.” „Domnul să te binecuvânteze, fata mea”, i-a spus atunci Boaz, „această faptă din urmă a ta este şi mai frumoasă decât ce-ai făcut până acum, căci, iată, n-ai umblat după tineri, săraci sau bogaţi. Să nu ai teamă, fata mea, voi face ceea ce-mi ceri, căci toată cetatea Betlehemului ştie că eşti femeie cinstită. E adevărat că am asupra ta drept de răscumpărare, dar ai în cetate o rudă mai apropiată decât mine. În noaptea asta rămâi aici, lângă mine, iar mâine dimineaţă o să vedem: dacă vrea să te răscumpere bine, să te răscumpere; dar, dacă n-are dorinţa aceasta, atunci, aşa cum viu este Domnul, te voi răscumpăra eu. Acum dormi aici.” Iar ea a rămas la picioarele lui până la ziuă. Boaz s-a trezit când încă nu se putea desluşi om de om, zicându-şi: „Ni­meni nu se cade să ştie că femeia aceasta a venit pe arie.” Iar ei i-a zis: „Ia-ţi de pe tine straiul şi ţine-l în­tins.” Ea l-a întins, iar Boaz i-a turnat în el şase măsuri de orz şi i-a spus să le ducă acasă. Ruth s-a întors în ce­tate. Când a văzut-o în zori, Naomi a întrebat-o: „Ei, cum a fost, fata mea?” Şi Ruth i-a povestit tot ce făcuse pentru ea bărbatul acela. „Şi mi-a dat şi măsurile aces­tea de orz şi mi-a spus: „Nu se cuvine să te întorci la soacra ta cu mâna goală.” Atunci Naomi i-a zis: „Acuma aşteaptă, fata mea, şi ai să vezi ce se va întimplă: omul acesta n-o să aibă odihnă până nu va rândui lucrurile, şi asta chiar astăzi”.

IV

Între timp Boaz s-a dus la poarta cetăţii şi s-a aşezat acolo. Şi iată, ruda despre care vorbise a trecut pe acolo. Boaz i-a zis: „Vino aicea, omule, şi aşează-te.” Iar acela a venit şi s-a aşezat lângă el. După aceea, Boaz a mai che­mat acolo zece dintre bătrânii cetăţii şi le-a zis: „Aşezaţi-vă”. Iar ei s-au aşezat. Atunci Boaz i-a spus celui ce avea dreptul de răscumpărare: „Naomi, cea care s-a înapoiat din ţara Moabului, vinde bucata de pământ ca­re a fost a fratelui nostru Elimeleh. M-am gândit că tre­buie să-ţi dau ştire despre aceasta şi să-ţi spun: Cumpă-ră-1 în faţa celor ce se află prin preajmă şi în faţa acestor bătrâni ai cetăţii. Dacă voieşti, foloseşte-te de dreptul tău de răscumpărare şi răscumpără-l; dacă nu, spune-mi, ca să ştiu. Numai noi doi din neamul lui Elimeleh avem drept de răscumpărare, dar tu vii întâiul.” Acela i-a spus: „Doresc să-l răscumpăr.” Numai că Boaz i-a mai spus: „În ziua în care cumperi de la Naomi pământul o cumperi şi pe Ruth moabita, nevasta celui mort, şi prin aceasta pământul rămas de la el moştenire rămâne pe numele lui.” La acestea, cel cu dreptul a spus: „Atunci nu pot să mă folosesc de dreptul ce-i am, pentru că ast­fel îmi primejduiesc moştenirea. Aşa că, eu neputând, foloseşte-te tu de dreptul de răscumpărare.”

Odinioară era în Israel obiceiul, când era vorba de o răscumpărare ori un schimb, ca, drept semn de întărire a târgului, unul să-şi scoată sandaua şi să i-o dea celui­lalt. Acesta era semnul de încheiere a târgului în Israel şi lucrul se făcea în faţa martorilor. Astfel că, atunci când omul cu drept de întâietate la răscumpărare i-a spus lui Boaz: „Răscumpără-1 tu”, el şi-a scos sandaua. Iar Boaz le-a spus bătrânilor şi tuturor celor ce se aflau de faţă: „Sunteţi astăzi martori că eu cumpăr de la Naomi tot ce au stăpânit Elimeleh, Hilion şi Mahlon. Şi mai sunteţi martori şi că o cumpăr pe Ruth, moabita, văduva lui Mahlon, să-mi fie soţie, pentru ca moştenirea mortului să-i poarte numele, astfel ca numele lui să nu se piardă între fraţii săi şi la poarta acestei cetăţi.” Auzind aces­tea, toţi cei de acolo, de lângă poarta cetăţii, au spus: „Suntem martori.” Iar bătrânii au adăugat: „Fie ca Dom­nul să facă aşa ca femeia care stă să intre în casa ta să fie ca Rahela şi ca Lea, care, împreună, au zidit Casa lui Israel!

Arată-ţi puterea în Efratah, Slăvit să fii în Betlehem.

Şi, prin copiii pe care ţi-i va da tânăra aceasta, fie să ajungă casa ta asemeni casei lui Pereţ, căruia Tamar i l-a născut pe Iuda.”

Şi aşa Boaz a luat-o pe Ruth de soţie. Şi, după ce şi-au fost bărbat şi femeie, Domnul a făcut-o să zămislească şi a născut un fiu. Iar femeile i-au spus lui Naomi: „Binecuvântat fie Domnul, care n-a vrut ca mortul să fie lipsit de neam apropiat, acum numele lui nu va pieri în Israel. Copilul acesta o să-ţi aducă mângâiere şi o să fie sprijinul bătrâneţilor tale, pentru că l-a născut nora ta, care atât de mult te iubeşte.

A fost pentru tine, Naomi, mai mult decât şapte fe­ciori.” Iar Naomi a luat pruncul în braţe şi l-a strâns la sânul ei, fiindu-i ca şi mamă. Şi vecinele i-au dat nume. „I s-a născut un fiu lui Naomi”, ziceau şi i-au pus nume Obed.

El a fost tatăl lui Iese, care i-a fost tată lui David.

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] se petreaca aceasta noapte studiint Tora si sa se citeasca Meghilat Rut (pe care o puteti gasi si aici) De ce tocmai cartea lui Rut? Au fost date multe explicatii: 1. pt ca e plina de traditii agricole, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: