Şir haŞirim / Cântarea Cântărilor

Nenumărate sunt textele Tanahului care ma-nfiorează, sau mă-nduioşează, sau mă-ncântă cu dulceaţa şi poezia lor nespusă, sau cu acel concret atât de actual.

Dar, dintre toate, Cântarea Cântărilor ocupă, şi va ocupa mereu un loc special în inima mea. Poate pentru că de ea se leagă unul din cele mai minunate cântece ale noastre, cântec de bucurie, de dragoste, de înălţare; cântec care, pentru mulţi dintre noi, a ajuns să reprezinte un simbol al Şabatului?

Sau poate din cauza acelei linişti fremâtânde ce emană din fiecare vers al acestui cânt al dragostei sublimate, şi totuşi atât de simple, de naturale, de vii?

Sau poate pentru că, o dată, acesta a fost „povestea-de-noapte-bună” pe care i-am recitat-o cândva iubitei mele Sulamita, într-o noapte magică, fermecată?

Poate toate acestea, sau poate şi altele….

Deci, vă invit să citim împreună, iar la sfârşit să închidem pentru câteva clipe ochii, şi să ne închipuim cum noi suntem acolo, mire şi mireasă, alături de cel care ne este mai drag decât însăşi viaţa…

 

Cântarea cântărilor

Cântarea cântărilor care este a lui Solomon

în traducerea lui Petru Creţia

 

ÎNCEPUTUL CÂNTĂRII

MIREASA

Mi-e dor să mă sărute cu sărutarea gurii lui.

Mai gustoasă decât vinul este dragostea ta,

Gingaşă e mireasma mirului tău,

Numele tău se desface ca un parfum.

De-aceea te iubesc fecioarele atât de mult.

Ia-mă cu tine şi du-mă, du-mă fără zăbavă,

Regele m-a luat în cămările sale,

însă tu ai să-mi fii desfătare, tu bucurie,

Mai de preţ decât vinul are să-mi fie dragostea ta.

Pe drept eşti, iubite, iubit.

vitraliu.jpg

ÎNTÂIA CÂNTARE

Sunt neagră, însă sunt frumoasă,

Fiice ale Ierusalimului.

Frumoasă cum sunt corturile Chedarului,

Cum sunt umbrarele din Salmah.

Nu vă uitaţi la mine că sunt neagră,

Sunt arsă de soare.

Fraţii mei vitregi m-au urât,

M-au trimis la viile lor, să le fiu păzitoare:

Mai bine stăteam să-mi păzesc via mea.

Spune-mi atunci, iubitul inimii mele:

Unde-ţi vei duce turmele la păscut?

Unde ai să odihneşti la amiază?

Ca să nu mai rătăcesc mereu pe cărări

După turmele fraţilor tăi.

CORUL

Dacă nu ştii unde este,

Femeie între toate frumoasă,

Mergi pe urmele turmelor,

Adu-ţi iezii să pască

Lângă sălaşul ciobanului.

MIRELE

Cu iapa mea înhămată la carul lui Faraon

Te asemăn pe tine, iubită,

Frumoşi îţi sunt obrajii între lungii cercei

Şi gâtul frumos ţi se-arată cuprins în şiraguri.

O să-ţi fac cercei din aur curat,

Din argint o să fie mărgelele tale.

MIREASA

Câtă vreme stă regele la el în odaie,

Parfumul meu îşi risipeşte mireasma.

Iubitul meu este ca mănunchiul de smirnă

Care-mi stă între sâni.

Ciorchine de cireş în floare îmi este iubitul,

Atârnând, în EinGhedi, printre viţele viei.

MIRELE

Doamne, cât eşti de frumoasă, iubită,

Cât eşti de frumoasă!

Ochii tăi sunt ochi de porumbă.

MIREASA

Cât de frumos eşti, iubite,

Şi cât mi-eşti de drag.

Şi ca verdeaţa ierbii este aşternutul nostru.

MIRELE

Grinzile casei noastre sunt cedri,

Pereţii ei sunt înveliţi cu lemn de chiparos.

MIREASA

Sunt un trandafir din Şaron,

Sunt un crin, crinul văilor.

MIRELE

Ca un crin între mărăcini

Este iubita mea între fete.

MIREASA

Şi cum este mărul între pomii livezii

Aşa între tineri este dragul meu.

Tânjesc să mă aşez în umbra lui,

Să-i gust răcoarea,

Să mă odihnesc în bucuria umbrei lui.

Roadă lui e dulce gurii mele,

O, cât de dulce este gurii mele roada lui.

M-a dus cu sine în casa ospăţului,

Şi steagul fluturat de el asupra mea

Este steagul iubirii.

Daţi-mi struguri şi mere, să mănânc şi să mă întremez,

Bolnavă sunt de cât de drag îmi este.

Cu mâna lui stângă îmi sprijină capul,

Cu mâna lui dreaptă mă strânge la piept.

MIRELE

Rogu-mă vouă,

Fiice ale Ierusalimului,

In numele ciutelor şi al căprioarelor,

N-o treziţi la netimp pe dragostea mea, să n-o

deşteptaţi, Se va trezi ea singură când va voi.

A DOUA CÂNTARE

MIREASA

Auziţi! Este glasul iubitului meu,

Iată-l că vine spre mine.

Vine sărind peste dealuri şi munţi.

Iubitul meu este ca o gazelă şi e ca un căprior,

Uite-l aici, în spatele zidului meu,

Şi mă priveşte prin fereastră,

Pândeşte printre zăbrele.

îşi înalţă glasul iubitul meu

Şi îmi spune: „Vino, iubită,

Nu pregeta, ci vino, frumoasă iubită.

Uite: iarna s-a dus şi ploaia a stat,

Au răsărit florile şi-au înflorit pământul.

Soseşte timpul să cântăm de bucurie

Şi se aude gunguritul de porumbe.

Pe câmpiile noastre.

Se pârguiesc primele roade în smochini

Şi floarea podgoriei e înmiresmată.

Vino, iubită, frumoasă iubită,

Te scoală şi vino cu mine!

Porumbiţă ascunsă în scorburi de stânci şi în văi de prăpăstii,

Arată-le ochilor mei chipul tău

Şi auzului meu glasul tău.

Dulceaţa glasului tău şi frumuseţea obrajilor tăi. „

Prindeţi vulpile, vulpile mici

Care intră în vii şi le strică:

Viile noastre sunt acuma în floare.

Iubitul este al meu şi eu sunt a lui,

El păstoreşte printre crini.

Până ce vântul din zori încă mai doarme,

Până ce umbra nu piere,

întoarce-te la mine, iubite, şi fii

Ca o gazelă şi ca un căprior ce aleargă

Prin munţii miresmei.

Mi-am căutat în aşternut iubitul,

Iubitul inimii mele,

L-am căutat şi nu l-am găsit.

O să mă duc şi o să-i dau oraşului ocol,

O să colind pe uliţi,

O să mă uit pe la răspântii, să-l găsesc

Pe iubitul inimii mele…

L-am căutat lângă mine şi nu l-am găsit.

M-am întâlnit cu cetele de paznici ce cutreierau Oraşul:

„Văzutu-l-aţi voi pe acela

Inimii mele atâta de drag?”

Abia am trecut de ei că l-am găsit

Pe iubitul inimii mele.

L-am apucat de mâini şi nu l-am mai lăsat,

L-am dus cu mine la casa maicii mele,

în odaia celei ce m-a zămislit.

MIRELE

Rogu-mă vouă,

Fiice ale Ierusalimului,

în numele ciutelor şi al căprioarelor.

N-o treziţi la netimp pe dragostea mea,

Se va trezi ea singură când va voi.

A TREIA CÂNTARE

CORUL

Ce vine din pustietate ca nişte stâlpi de fum,

Intre aburi de tămâie şi smirnă,

între toate miresmele lumii?

Este tronul lui Solomon.

îl înconjoară şaizeci de viteji,

Nu sunt războinici ca ei în tot Israelul.

Fără pereche fost-a paloşul lor

în vechile lupte,

îl păzesc de tot ce pândeşte în noapte.

Tronul regelui este făcut

Din lemn de Liban,

Stâlpii îi sunt de argint,

Baldachinul de aur,

Spătarul îi este încrustat cu abanos

Şi pe purpură şade.

Fiice ale Sionului,

Veniţi şi vedeţi-l pe rege.

El poartă coroana pe care

Maica lui i-a pus-o pe frunte

în ziua logodnei,

în ziua sărbătorii inimii sale.

MIRELE

Frumoasă eşti, iubita mea,

O, cât de frumoasă!

Şi cât de frumos se strevăd prin subţirele văl

Ochii tăi de porumbă.

Părul tău se răsfiră ca o turmă de capre zburdând

Prin văile muntelui Ghilead.

Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi care vin

De la scăldătoare, curate;

Miei gemeni au toate şi stearpă

Nu e nici una. Şi roşii

Sunt buzele tale, vrăjite

Cuvintele tale.

Sub vălul subţire obrajii îţi sunt

Ca două jumătăţi dintr-o rodie,

Gâtul tău e ca turnul lui David,

Trainic zidit.

O mie de scuturi atârnă de el,

Purtate cândva de mâini de viteji.

Iar sânii îţi sunt ca doi pui

Gemeni născuţi de o ciută

Păscând printre crini.

Până ce vântul din zori încă mai doarme,

Până ce umbra nu piere

Mă voi duce la tine, munte de mir, şi la tine,

Deal de tămâie.

Eşti toată frumoasă, iubită, Şi fără cusur.

Vino din Liban, mireasă,

Vino din Liban, coboară,

Coboară-ţi privirea din înaltul acelui munte Amana,

De pe crestele muntelui Senir şi-ale muntelui Hermon.

De acolo de unde lei îşi au vizuina,

Din munţii pardoşilor.

Inima mea tu o furi,

Surioară, mireasă,

Inima mea tu o furi

Cu o singură privire a ochilor tăi,

Cu scânteierea unui singur mărgăritar

Al şiragului tău.

Câtă vrajă se află în dragostea ta,

Surioară, mireasă,

Câtă desfătare se află în dragostea ta,

Decât vinul mai bună!

îmbătătoare sunt miresmele tale

Cum nu e pe lume mireasmă!

Miere sălbatică fac

Buzele tale, mireasă.

Sub limba ta e izvor

De miere şi lapte.

Miros veşmintele tale

Aşa cum miroase Libanul şi văile lui.

Eşti ca o grădină închisă,

Surioară, mireasă.

O grădină închisă,

Un izvor sub pecete.

Mlădiţele tale se ţes

In livadă de rodii,

Miresmele cele mai rare se află acolo.

Nard şi şofran şi trestie-dulce,

Scorţişoară, tămâie,

Mir şi aloe, al căror miros

E fără pereche.

Eşti izvor al grădinilor rodnice,

De apă vie fântână,

Apă bogată ce curge în văi Din munţii Libanului.

MIREASA

Vântule de miazănoapte şi vântule de miazăzi,

Treziţi-vă, treceţi, treziţi-vă, treceţi

Cu adierile voastre asupra grădinii ce este a mea,

Să-i risipiţi mirosul prin preajmă.

Să-mi vină iubitul aici, unde-i este grădina,

Să vină să guste din roadele ei fără seamăn.

MIRELE

Iată că vin în grădină la mine

Surioară, mireasă.

Vin să-mi culeg balsamul răşinii şi mirul,

Vin să-mi mănânc din fagure mierea,

Vinul meu să îl beau şi laptele meu.

Prieteni iubiţi, luaţi şi mâncaţi

Şi să beţi, să beţi cu nesaţ,

Prietenii mei cei mai dragi.

A PATRA CÂNTARE

MIREASA

Dormeam, însă inima mea era trează,

Aud bătaia în uşă a iubitului meu:

„Deschide-mi, surioară, mireasă,

Porumba mea fără pată, te uită,

M-a udat rouă nopţii şi umede sunt

Buclele părului meu. „

Eu îmi scosesem veşmintele:

Cum, să mă îmbrac din nou?

îmi spălasem picioarele:

Cum, iarăşi să le întinez?

Iubitul meu şi-a strecurat mâna,

Să tragă zăvorul, pe mine

Un tremur adânc m-a cuprins.

M-am sculat să-i deschid iubitului meu,

Curgea de pe mâinile mele mir,

Mir pe zăvor.

I-am deschis iubitului meu, dar acolo

Nu era nimeni.

Gata să piară sufletul meu.

L-am căutat prin umbrele nopţii,

Dar nu l-am găsit, l-am strigat

Şi nu mi-a răspuns.

Au dat peste mine paznicii nopţii,

M-au bătut, m-au rănit, marama mi-au smuls-o

Paznicii meterezelor nopţii.

Fiice ale Ierusalimului,

Eu vă rog în genunchi:

Când va fi să-l vedeţi

Ce oare să-i spuneţi iubitului meu… ?

Că tânjesc, bolnavă de dragostea lui,

Aşa să îi spuneţi.

CORUL

Ce are, o, frumoasă-ntre femei,

Ce are dragul tău şi alţii n-au?

Iubitul tău ce are mai presus de alţii

încît să ne rogi să-i spunem aceasta?

MIREASA

Albi sunt obrajii iubitului meu, însă rumeni,

Se desluşeşte printre zece mii de tineri.

Capul lui e de aur, de aur curat, însă pletele lui

Sunt negre precum este corbul;

Ochii lui sunt asemeni unor porumbi de zăpadă

Aşezaţi pe un iezer, în pace;

Obrajii lui sunt asemeni

Unei grădini de miresme;

Crini sunt buzele lui, de mir curat şiroiesc.

Are mâini frumos rotunjite, de aur

Ferecat în topaze;

De marmură e pântecul lui înstelat cu safire.

Picioarele lui sunt ca nişte stâlpi

De curat alabastru, prinse în şolduri de aur.

Cu Libanul seamănă el,

Şi este fără de seamăn, aşa cum sunt cedrii,

Când stai de vorbă cu el este dulce ca mierea

Şi de dragul lui te sfârşeşti.

Astfel este iubitul, prietenul meu,

Fiice ale Ierusalimului.

CORUL

Dar unde, unde s-a dus, femeie între toate frumoasă,

Cel pe care-l iubeşti?

încotro a luat-o? Spune, să ştim,

Să-l putem căuta împreună cu tine.

MIREASA

Iubitul meu a coborât în grădină,

S-a dus în grădina lui de miresme,

Turmele lui să le pască şi crini să culeagă.

Eu sunt a iubitului meu şi el e al meu.

Printre crini turmele lui şi le paşte.

A CINCEA CÂNTARE

MIRELE

Eşti frumoasă ca Tirzah, iubită,

Cu Ierusalimul tu semeni.

întoarce ochii tăi de la mine,

Să nu cumva să cad pradă privirilor lor.

Părul tău se răsfiră ca o turmă de capre zburdând

Prin văile muntelui Ghilead,

Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi care vin

De la scăldătoare, curate.

Miei gemeni au toate şi stearpă

Nu e nici una. Sub vălul subţire

Obrajii îţi sunt jumătăţi dintr-o rodie.

Şaizeci de regine se află,

Ţiitoare optzeci.

Şi fără de număr fecioare,

Doar una e însă pe lume

Desăvârşită porumbă, şi este a mea.

Maicii ei născătoare mai mult ea i-e dragă, aleasa;

Au văzut-o fecioarele şi i-au zis fericită,

Lauda ei o înalţă reginele toate, ţiitoarele toate:

„Cine răsare ca zorii şi cine

Frumoasă este ca luna.

Ca un soare străluce,

Cumplită cum este-o oştire

Mergând în umbră de flamuri?”

Am coborât în grădină, sub nuci,

Să văd cât de verde mi-e valea,

Să mă uit la via plină de muguri

Şi la pomii de rodii în floare.

Nu ştiu bine cum s-a făcut… avântul dorinţei m-a dus.

Aşezându-mă în carele neamului meu,

Ca rege al neamului meu.

CORUL

întoarce-te, întoarce-te, Sulamita,

întoarce-te iarăşi privirilor noastre!

MIRELE

Voi de ce s-o priviţi?

Pe Sulamita de ce s-o priviţi cum dansează

Ca între două şiruri de dansatori?

Cât de frumoase pot fi, fiică de prinţ, în sandale

Picioarele tale frumoase!

Unduirea coapselor tale e mlădioasă

Ca un colan de mărgele făcute

De mână de meşter;

Buricul îţi este un gingaş căuş,

Cât să încapă în el o picătură de vin;

Pântecul tău auriu e ca grâul

împrejmuit cu cunună de crini.

Sânii îţi sunt ca doi pui

Gemeni născuţi de o ciută.

Gâtul tău – de fildeş un turn

Iar ochii îţi sunt două iazuri din Heşbon,

Acelea vecine cu poarta Batrabim;

Şi nasul tău e frumos. Drept ca el

Doar turnul Libanului este,

Acela ce strajă îi stă drumului către Damasc.

Mândru cum este Carmelul ţi-e capul,

Pletele tale sunt negre ca purpura nopţii,

Un rege stă prins între cozile tale.

Doamne, cât eşti de frumoasă, iubită,

Desfătare gingaşă a inimii mele!

Eşti cât un finic de înaltă,

Iar sânii tăi sunt ca şi roadele lui.

„O să urc în finic” hotărât-am,

„O să mă-nfrupt din ciorchinii curmalelor lui. „

De-ar fi sânii tăi ca ciorchinii din vie

Răsuflarea ta cu dulce mireasmă de măr,

Cuvintele tale ca un vin care n-are pereche.

MIREASA

Vin curgând către gura iubitului meu

Cum curge pe buze în visul

Celor ce dorm.

Sunt a iubitului meu,

Iar el după mine tânjeşte.

Vino, iubite al meu,

Vino-mpreună cu mine pe câmp;

Vino să înnoptăm împreună în sate.

Iar în zori ne vom duce în vii, să vedem:

înmugurit-a viţa de vie, deschisu-s-au florile ei,

Iar pomul de rodii dat-a în floare?

Acasă întorşi, vei primi

De la mine darul iubirii;

Simţi-vom cum se înalţă mireasma de roade,

Ale dragostei poame ce-aşteaptă,

Şi mai noi, şi mai vechi, la uşile noastre,

Le-am păstrat pentru tine, iubite.

De ce nu mi-eşti frate, de maica-mi hrănit

Cu laptele ei! Căci atunci,

Intîlnindu-te în calea paşilor mei,

Te-aş putea săruta fără teamă

De vorbele rele-ale lumii.

Aş putea să te iau cu mine la mama în casă

Şi acolo să mă-nveţi tu pe mine.

Vin cu mirodenii ţi-aş da, ca să bei,

Suc de rodii culese-n livadă la mine.

Cu mâna lui stângă îmi sprijină capul,

Cu mâna lui dreaptă mă strânge la piept.

MIRELE

Rogu-mă vouă,

Fiice ale Ierusalimului,

N-o treziţi la netimp pe dragostea mea, şi n-o deşteptaţi,

Se va trezi ea singură când va voi.

SFÂRŞITUL CÂNTĂRII

CORUL

Cine vine acum din pustietate,

Sprijinită de braţul iubitului ei?

MIRELE

Te-am trezit în umbră de măr, lângă casa

Unde te-a zămislit maica ta

Şi unde-a prins rod.

Ca pe-o pecete mă pune pe inima ta,

Pe braţele tale ca o pecete,

Căci dragostea e tare ca moartea,

Neostenită ca moartea este patima ei.

Fulgerul ei este fulger de foc,

Flacără iscată de Domnul:

Puhoaie nu pot s-o înece,

Potopul nu poate s-o stingă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: