Fiul Bitiei

Stă scris: Şi deveni fiul ei…

Dar copilăria şi adolescenţa acestui fiu cum au fost oare? Un rabin care doreşte să rămână anonim, comentând pe filoso­ful Filon şi pe istoricul Iosif, istoriseşte:

Când atinse Moise vârsta învăţăturii, în calitate de viitor suveran, a primit ca dascăli pe cei mai desăvârşiţi tălmăcitori de semne.

Unii îl învăţară numele zeilor: Hator, vaca, taurul Hapi, născut dintr-o juncă virgină; Anubis, şacalul ce îmbălsămează morţii; uliul Horus, şarpele Apofis; pământul Sibu, cerul Nut; cei nouă zei de la Memfis, cei nouă zei de la Teba, toţi zeii din toate ţinuturile pământului, de sub toate cerurile.

Moise studia numele acestor zei. Dar noaptea, in culcuşul său de fildeş, cântecele de leagăn cântate cândva de doica sa Iohevet, se redeşteptau în inima lui şi ridicau imn unui Dumnezeu, care n-are chip de bestie, nici obraz de om, nici raze de astru, nici culoarea solului, un Dumnezeu pe care nu îl vedem, care e însă pretutindeni şi e unicul Dumnezeu.

Alţi dascăli îl învăţau istoria Faraonilor: despre acei care captaseră apele Nilului prin canale şi adunaseră în coşare recolta anilor îmbelşugaţi; despre acei care săpaseră in blocuri de piatră statui aşezate în temple; despre acei care nimiciseră popoare întregi şi ţinuseră universul sub talpa sandalei lor.

Moise recita istoria Faraonilor.

Dar in timpul nopţii, pe patul lui de fildeş, cântecele Iohevetei se redeşteptau în sufletul său şi cântau un popor care nu avea nici holde de grâu, nici statui, nici slugi robite, un popor de sclavi, hrănit cu durere..

Alţii îl învăţau îndatoririle regale, zicând: „îmbracă-ţi zalele de războinic; striveşte ţările; taie livezile de smochin şi viile; arde cetăţile, masacrează cu miile de oameni!”

Moise repeta menirea regilor. Dar noaptea, pe patul său de fildeş, cântecele Iohevetei se redeşteptau în inima sa, intonând: „Fii prudent ca Iacob, blând ca Isaac, credincios ca Abraham”.

Câteodată Bitia, pe care o credea mamă, îl ducea să se roage. Fardată cu roşu, ea oferea jertfe idolului vopsit în albastru. Moise nu se ruga, ci gândea: „Cum trebuie să fie rugăciunea către acel Dumnezeu pe care nu îl vedem”.

Adesea, prinţii pe care îi credea verii săi îl luau la jocuri. Aruncau cu mingea sau cu cercul; zvârleau pioni; înălţau zmee. Moise nu se juca de fel, ci gândea: „Unde-o fi acel popor care suferă?. Câteodată, Faraonul pe care îl credea bunicul său, îl chemă la consiliile sfetnicilor tronului. Aşezat pe tron, suveranul asculta pe cel mai bătrân dintre preoţi sau pe vistiernic. Moise. nu asculta pe nimeni. El gândea: „De la cine să ceară sfaturi credinciosul Abraham, blândul Isaac, prudentul Iacob?

Când atinse vârsta războinicilor, i se dădu misiunea să supună etiopienii răzvrătiţi. De nouă ani asediau zadarnic luptătorii Egiptului cetatea lor Saba şi pe regele lor  Kicanos.

Spre  Răsărit şi spre Miazănoapte, cetatea era apărată prin ziduri înalte; spre Apus era ferită de un râu; spre Miazăzi se afla un camp plin de şerpi.

Primul comandant egiptean atacase cetatea din partea zidurilor, doborând păduri întregi spre a construi turnuri de pe care arcaşii îşi azvârleau săgeţile. Dar Kicanos nimicise turnurile şi arcaşii printr-o grindină de bolovani.

Al doilea, vrând să cucerească cetatea, a trecut râul, construind o punte de bărci. Dar bărcile, smulse de vârtej şi izbite de cataracte, pieriră odată cu vâslaşii.

Al treilea înaintase cu carele de asalt peste şerpi. Dar, înălţându-şi în văzduh milioanele lor de inele din care ieşeau veninoasele lor guri, şerpii uciseră cai şi vizitii.

Când se apropia Moise cu proaspetele sale trupe, Tarbis, fiica regelui Kicanos, îl zări într-o zi de pe înălţimea meterezelor.

Comandantul era puternic, înalt, şi avea un obraz străluci­tor. Tarbis se îndrăgosti de el şi-i trimise vorbă: „Fii soţul meu; îţi dau oraşul şi frumuseţea mea”. Dar Moise, în al cărui suflet cântau mereu cântecele Iohevetei, îşi aduse aminte de Sara, care fusese servitoare, de Rebeca, de Raşel, care fuseseră păstoriţe; şi nu a vrut să ia de soţie o fiică de rege.

Ordonă soldaţilor să prindă o mulţime de ibişi şi-i slobozi împotriva şerpilor, cărora le ciuguliră ochii şi le smulseră inima. Moise, călcând cu armata peste stârvurile lor, pătruns­ese în cetate. Întreaga Etiopie se afla la picioarele sale. Se întoarse apoi in Egipt, aducând cu el comori de ebonit şi de fildeş, de pene şi giuvaeruri; maimuţe domesticite şi pitici dansatori.

Atunci, Faraonul, făcîndu-l părtaş la tron, îi puse în mână garbaciul împletit şi pe cap dubla coroană.

Urmat de un cortegiu de războinici şi preoţi, stând drept în picioare pe carul său de argint, străbătu, aclamat de gloate, împărăţia de la Miazăzi şi Miazănoapte.

Întru-na din zile, parcurgând în plină glorie ţinutul Goşen, zări la marginea drumului nişte oameni gemând văitându-se. I s-a spus: „Sunt nişte evrei”.

Moise cobori din car, aruncă gârbaciul şi dubla coroană, şi se amestecă printre sclavi.

Atunci se auzi un glas din infinit: „Deoarece îţi părăseşti regalitatea de dragul poporului meu şi cobori în sclavie, îmi voi părăsi pentru tine cerul şi voi coborî pentru tine pe pământ”.

Aspră era sclavia. Zi şi noapte Evreii lucrau. Unii plămădeau cărămizi din paie şi humă umedă; alţi săpau şanţuri ce se umpleau de îndată ce pământul era scos sau ridicau clădiri şi oraşe ce se dărâmau în scurtă vreme.

Ciuma îi prăpădea. Cadavrele lor, pe care nu aveau voie nici să le îngroape, nici să le bocească, putrezeau pe ţărână; duhoarea morţilor ucidea pe cei vii. Şi Moise se gândi: „Ce-au făptuit oare spre a merita această nenororcire?”

După Rabbi Iehuda, zece lucruri tari au fost create pe lume; piatra e tare, dar fierul o străpunge; fierul e tare, dar focul îl topeşte; focul e tare, dar apa îi stinge; apa e tare, dar norul o poartă; norul e tare, dar vântul îl alungă; vântul e tare, dar omul i se împotriveşte; omul e tare, dar frica îl doboară; frica e tare, dar vinul o risipeşte; vinul e tare, dar somnul îl dizolvă; somnul e tare, dar moartea e şi mai tare. Şi binefacerea e şi mai tare, căci supravieţuieşte morţii.

Si Moise era un binefăcător.

El spunea Evreilor: „Fraţii mei, fraţii mei, vai şi amar de zilele voastre. Pentru a vă salva de la moarte, de ce nu-mi pot da viaţa?” Şi, de dragul lor, frământa cărămizi, săpa şanţuri, căra poveri; îngropa morţii in locul lor. Cântecele cântate lui odinioară de Iohevet se redeşteptau în inima lui, cântând un Mesia al păcii; şi al dreptăţii, care va veni într-o zi să mântuiască omenirea. Şi Moise se gândea: „De ce nu vine să salveze pe aceşti Evrei?”

Într-o noapte, cum încerca să-i consoleze, alte consolări se amestecau cu ale sale. Moise recunoscu vocea Iohevetei. împreună cu Amram, Aaron şi Miriam, străbăteau ţinutul Goşen, reamintind Evreilor despre un Dumnezeu nevăzut, pe care ei îl părăsiseră. Dar Evreii, nu voiau să asculte: scuipau pentru a-şi arăta dispreţul lor, sau, apucaţi de o subită nebunie, râdeau şi ţopăiau în horă; sau adunau fărâme de cărămizi şi le azvârleau în capul celor care îl aduceau pe Dumnezeu. Şi Moise se gândea: „De aceea, oare, îşi merită mizeria?”

Află atunci, din gura tatălui şi-a mamei sale, taina naşterii lui, întâmplările coşuleţului scos din fluviu, ordinul Faraonului, veacurile de sclavie, măreţia uitată a lui Iacob şi Iosif, despre ţara mierii şi a laptelui pe care păşiseră patriarhii si era făgăduită de Dumnezeu urmaşilor lor. Află că un mântuitor se va ridica peste Israel. Miriam prooroci:

„Tu vei fi acela”. Dar el n-o crezu, căci era un om modest şi cu inima umilă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: